Dintre toate speciile literare – hai sa zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie – jurnalul e cea mai absurda. Mana ta stanga da bani mainii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu insuti stii de fapt mult mai bine decat cel care noteaza, caci durerea e autentica, pe cand “ma doare” e o conventie.
Nu poti face nimic ca sa ai stil. Pentru ca stilul nu il ai, ci il esti. E engramat acolo, in ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrala, in dinamica fluidelor corpului tau, in spotul de lumina de pe pupila ta catifelata. In intelepciunea mintii tale, care inainteaza cand universul inainteaza si se retrage cand universul se retrage.
Viata e o trebusoara ceva mai complicata decat isi inchipuie creierele noastre de musca.
Nu iubim o femeie pentru ca are un corp perfect, ci pentru forma unica a ochilor sau a gurii, in care vedem personalitatea ei profund si subtil erotizata.
Marile iubiri nu se caută. Ele se prăbuşesc peste noi ca o avalanşă, făcându-ne să ne întrebăm: pentru ce trăim? Nu e greu să fii îndrăgostit. E greu să iubeşti şi să nu fii fericit.
Creaţia e o chemare, un strigăt de luptă pe care e mai bine să nu-l auzi, dacă nu eşti în stare să-l urmezi.
Lumea e mare, dar noi suntem şi mai mari, dacă ne credem în stare s-o cucerim!