Citate de Aurelian Silvestru

Am scris pentru că era singurul mod de a vorbi în tăcere. (Mic tratat despre Meduza) © CCC

Creaţia înseamnă suflet. Dacă cineva m-ar întreba în ce constă sensul vieţii, i-aş răspunde fără să ezit: - În căutarea creatoare. A te apropia de ea înseamnă a te întâlni cu propriul tău suflet.

Cât privește scrierile mele, nu le-am recitit niciodată. Nu le știu. Când scriu ceva, o fac pentru că trebuie. De îndată ce vede lumina tiparului, încerc să uit cât mai repede ce am scris. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)

Nimic nu este mai plin de satisfacții decât întâlnirea cu oamenii, să primești complimente și să știi că ceea ce ai scris are ecou în viața cititorilor. (Interviu, martie 2006) © CCC

Părinţii ne ajută să devenim oameni. Cărţile bune - să rămânem.

Pot sa scriu pagini fantastice, dar nu stiu cum sa le traiesc.

Scrisul este ca o forma a rugaciunii.

Scriem pentru a povesti, nu pentru a dovedi. © CCC

Trebuie să scrie numai acela căruia îi pasă de marile probleme ale umanității şi ale societății.

Romanul este ceea ce face fiecare autor din el. Trebuie doar sa existi – sa incerci sa existi in ceea ce scrii. (Convorbire cu Jean-Maurice de Montremy - Aprilie 1990) © CCC

Este atat de obositor sa scrii carti de bucate sau retete pentru ca nu am fost niciodata adepta masuratorilor. Dar daca scrii o carte, trebuie sa masori totul. © CCC

Condeiul este limba sufletului; dupa cum au fost conceptele cu care a fost hranit, asa vor fi si scrierile.

Daca oamenii nu pot scrie bine, nu pot gandi bine, daca nu pot gandi bine, altii vor gandi pentru ei.

Fiecare trebuie să-şi găsească propria coloană vertebrală. Pentru mine, a fost scrisul. Nu pot trăi fără să scriu. Viaţa e extrem de scurtă. Trebuie să găsim cuvintele care să atingă eternitatea. Fără cărţi, fără scris, aş fi alunecat (...) E şansa vieţii mele. (Interviu literar și cultural cu Olivia Gesbert, în 2019, la emisiunea La Grande Table a postului de radio France Culture) © CCC

Aveam treisprezece ani și nu știam la cine ar trebui să merg pentru a-mi publica poveștile. Dar am dat peste o revistă de modă. Am luat adresa și am trimis o nuvelă. A fost publicată imediat. Apoi, am scris primul meu roman, Fior di Sardegna (1892) [Floarea Sardiniei], pe care l-am trimis unui editor din Roma. L-a publicat și a avut destul de mult succes. © CCC

Tocul este grafitul seismografic al inimii. El poate inregistra cutremurul de pamant, dar nicidecum nu-l poate prezice.

Totul cade în uitare, scrisul salvează ceea ce nu vom mai revedea niciodată. (Interviu cu titlul Annie Ernaux privește lumea, prezentat la postul de radio France Culture) © CCC

Oamenii se aseamănă cu norii: apar și dispar fără să lase nicio urmă. Doar arareori, câte unul din ei, se preschimbă în ploaie, în ceva folositor. Scriitorul, din acest punct de vedere, e o ploaie benefică... Să planteze suflet acolo unde el nu există – iată adevărata menire a unui scriitor.

Pentru a scrie o proză perfectă trebuie să fii, de asemenea, un maestru al formelor metrice.

Am vrut să scriu dintotdeauna, am încercat de timpuriu, însă cuvintele le-am găsit abia mai târziu.