Citate de Jorge Luis Borges

M-am născut pentru a călători și a scrie versuri. © CCC

Scrisul presupune o viata solitara.

Bărbaților le plac femeile care scriu. Chiar dacă nu o spun. Un scriitor este o țară străină. © CCC

Biblioteca mea este alcătuită din cărți bune. Și cine sunt eu ca să stau lângă Virgiliu sau Stevenson? Deci nu este nici o carte de-a mea în casă. Nu vă temeți, nu veți găsi nici măcar un singur exemplar. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)

Aveam treisprezece ani și nu știam la cine ar trebui să merg pentru a-mi publica poveștile. Dar am dat peste o revistă de modă. Am luat adresa și am trimis o nuvelă. A fost publicată imediat. Apoi, am scris primul meu roman, Fior di Sardegna (1892) [Floarea Sardiniei], pe care l-am trimis unui editor din Roma. L-a publicat și a avut destul de mult succes. © CCC

Scrisul este dureros pentru că te confrunți constant cu tine însuți. (Interviu în Le Figaro littéraire, 5 martie 2015) © CCC

Scria dintr-un joc mecanic, ca să reflecteze în singurătate asupra propriilor lui greşeli, se iluziona că nu „creează”, deoarece creaţia, chiar dacă duce la eroare, are loc întotdeauna din iubire pentru cineva care nu suntem noi înşine. (Pendulul lui Foucault)

Când l-am citit pe Walt Whitman, nu m-am gândit la mine ca la un poet. L-am citit ca un cititor obișnuit și mi s-a tăiat respirația. Mi s-a părut că Walt Whitman este singurul poet adevărat, iar toți ceilalți, de la Homer până la Whitman, nu au fost decât predecesorii lui. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

După o călătorie în timpul verii, în Elveția, care a fost bogată în experiențe, am început să scriu. La început, urmăream descrieri ale naturii și ale vieții oamenilor până când, odată cu trecerea anilor, descrierea omului a devenit interesul meu principal. © CCC

In mod absolut sigur, scriu lucruri din disperare fata de trupul meu si fata de viitorul care ma asteapta avand acest trup.

Nu cred în violență. Nu cred în război. Cred că totul este o greșeală. Cred în înțelegere. Nu cred în țări. Țările sunt o greșeală, o superstiție. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu stiai ca stii (asupra a ceea ce stiai fara sa stii ca stii).

Totul cade în uitare, scrisul salvează ceea ce nu vom mai revedea niciodată. (Interviu cu titlul Annie Ernaux privește lumea, prezentat la postul de radio France Culture) © CCC

A face ordine intr-o biblioteca este o maniera aluziva de a exercita arta criticii.

Scrisul este ca o forma a rugaciunii.

De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.

Scriu în franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, s-a căsătorit cu Lahovary, iar în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, când aveam doar cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile este franceza. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât beneficii unui scriitor de origine română. Scriind într-o limbă universală, poți fi tradus și citit în întreaga lume, facilitând astfel cunoașterea spiritului autohton de către cei care nu îți cunosc limba. Și cred că toți aspirăm la universalitate...” („O oră cu Prințesa Martha Bibescu”, Ilustrațiunea română, 2 (An VIII): 15, 5 ianuarie 1936) © CCC

A scrie este un fel de a vorbi fără a fi întrerupt. (Jurnal)

Un mare poet este mai puţin un inventator şi mai mult un deschizător de drumuri. (Căutarea lui Averroes)