Citate de Guillaume Musso

Scriem pentru a povesti, nu pentru a dovedi. © CCC

A scrie este adevarata placere; a fi citit este doar o placere superficiala. (Jurnalul unei scriitoare) © CCC

Pot sa scriu pagini fantastice, dar nu stiu cum sa le traiesc.

Înainte de a scrie, învață să gândești. (Arta poetică) © CCC

Aveam treisprezece ani și nu știam la cine ar trebui să merg pentru a-mi publica poveștile. Dar am dat peste o revistă de modă. Am luat adresa și am trimis o nuvelă. A fost publicată imediat. Apoi, am scris primul meu roman, Fior di Sardegna (1892) [Floarea Sardiniei], pe care l-am trimis unui editor din Roma. L-a publicat și a avut destul de mult succes. © CCC

Trebuie sa scrii pentru tine, numai asa vei putea ajunge la ceilalti. (Note si contranote) © CCC

Totuși, mi-aș fi dorit să numiți măcar treizeci dintre acei scriitori care, după părerea dumneavoastră, scriu mai bine decât mine în Italia, ca să învăț de la ei să scriu puțin mai bine decât mine. (Satira literară) © CCC

Totul cade în uitare, scrisul salvează ceea ce nu vom mai revedea niciodată. (Interviu cu titlul Annie Ernaux privește lumea, prezentat la postul de radio France Culture) © CCC

Gloria unor oameni este de a scrie bine, dar meritul altora este de a nu scrie deloc. (Caracterele)

Mi-au trebuit cincisprezece ani sa descopar ca nu am talent la scris, dar nu puteam renunta pentru ca in acel moment eram deja faimos.

Fireşte, nu felul de a scrie, ci felul de a gândi decide valoarea unui scriitor.

A scrie bine inseamna, in acelasi timp, sa simti bine, sa gandesti bine si sa spui bine. © CCC

Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu stiai ca stii (asupra a ceea ce stiai fara sa stii ca stii).

Scrisul este dureros pentru că te confrunți constant cu tine însuți. (Interviu în Le Figaro littéraire, 5 martie 2015) © CCC

Inainte de a tipa impotriva scriitorului cu scrisul obscur, vezi cata lumina ai tu in mintea ta.

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Am scris pentru că era singurul mod de a vorbi în tăcere. (Mic tratat despre Meduza) © CCC

Scrisul este ca o forma a rugaciunii.

Fiecare are o poveste de spus. Tot ce trebuie să faci este să o scrii. Dar nu este atât de ușor. © CCC

A scrie este un fel de a vorbi fără a fi întrerupt. (Jurnal)