Citate de Heinrich Böll

Cât privește scrierile mele, nu le-am recitit niciodată. Nu le știu. Când scriu ceva, o fac pentru că trebuie. De îndată ce vede lumina tiparului, încerc să uit cât mai repede ce am scris. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)

Scriitura automata si naratiunile viselor au avantajul de a propune o cheie capabila sa deschida la nesfarsit aceasta cutie cu nenumarate sertare care se numeste om.

Eram gospodină, așa că am învățat să scriu în timpul liber și nu cred că am renunțat vreodată la asta, deși au fost momente când am fost foarte descurajată pentru că am început să văd că poveștile pe care le scriam nu erau foarte bune, că aveam multe de învățat și că era o muncă mult, mult mai grea decât mă așteptam. © CCC

Ceea ce se citește ușor se scrie al naibii de greu. © CCC

Şi apropo, totul în viaţă poate fi scris dacă ai curajul să o faci şi imaginaţia de a improviza. Cel mai mare dușman al creativității este îndoiala de sine. © CCC

Aveam treisprezece ani și nu știam la cine ar trebui să merg pentru a-mi publica poveștile. Dar am dat peste o revistă de modă. Am luat adresa și am trimis o nuvelă. A fost publicată imediat. Apoi, am scris primul meu roman, Fior di Sardegna (1892) [Floarea Sardiniei], pe care l-am trimis unui editor din Roma. L-a publicat și a avut destul de mult succes. © CCC

Sa o scriu mi-a luat trei luni; sa o concep - trei minute; sa adun informatiile - intreaga viata.

Mai întâi, scrii ca să te cunoşti, apoi, ca să te recunoşti și, în sfârșit, ca să te scuzi. © CCC

Scriu în franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, s-a căsătorit cu Lahovary, iar în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, când aveam doar cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile este franceza. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât beneficii unui scriitor de origine română. Scriind într-o limbă universală, poți fi tradus și citit în întreaga lume, facilitând astfel cunoașterea spiritului autohton de către cei care nu îți cunosc limba. Și cred că toți aspirăm la universalitate...” („O oră cu Prințesa Martha Bibescu”, Ilustrațiunea română, 2 (An VIII): 15, 5 ianuarie 1936) © CCC

Pentru a scrie o proză perfectă trebuie să fii, de asemenea, un maestru al formelor metrice.

Ultimul lucru pe care-l afli scriind o carte este cu ce trebuie sa incepi.

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Am scris pentru că era singurul mod de a vorbi în tăcere. (Mic tratat despre Meduza) © CCC

Sa scrii – pentru a te cunoaste – si atat.

Scrisul – o eliberare de sine. Sinele – o eliberare de alții… (Fărâme de suflet)

A scrie inseamna intotdeauna a tainui ceva astfel incat sa poata fi descoperit.

Lectura il face pe om complet, scrisul il face pe om exact.

Cuminte sau nu, înţelegând sau nu, primisem totuşi boala literaturii, voiam să scriu romane. (Jurnal esențial)

De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.

Scrisul, ca şi iubirea, nu are sens decât dacă eşti dispus să-ți pierzi echilibrul. Să părăseşti ţărmul. Să lași uscatul, să te scufunzi în apele râului, să te laşi purtat. Desigur, există un risc care merită asumat: în iubire, ca și în scris, îți poți pierde viața. (Scrisul și viața) © CCC