Citate de Heinrich Böll

A scrie e ca și cum ai construi un labirint. Spunem că este vorba despre lume, dar, în realitate, noi suntem centrul – scriem mereu despre noi înșine. Anonim © CCC

Adăugați uneori, ștergeți adesea. (Arta poetică)

Pot sa scriu pagini fantastice, dar nu stiu cum sa le traiesc.

Ultimul lucru pe care-l afli scriind o carte este cu ce trebuie sa incepi.

Scria dintr-un joc mecanic, ca să reflecteze în singurătate asupra propriilor lui greşeli, se iluziona că nu „creează”, deoarece creaţia, chiar dacă duce la eroare, are loc întotdeauna din iubire pentru cineva care nu suntem noi înşine. (Pendulul lui Foucault)

N-ar trebui să scriem cărţi decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am îndrăznit să le mărturisim nimănui.

Înainte de a scrie, învață să gândești. (Arta poetică) © CCC

A bea și a mânca mențin sufletul și trupul împreună. (Trenul a venit la timp, 1949)

Atunci cand vrei sa scrii despre femei, trebuie sa-ti inmoi pana in curcubeu si sa presari peste randuri pulberea de pe aripile fluturelui. © CCC

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Sa o scriu mi-a luat trei luni; sa o concep - trei minute; sa adun informatiile - intreaga viata.

Ceea ce se citește ușor se scrie al naibii de greu. © CCC

Scrisul este dureros pentru că te confrunți constant cu tine însuți. (Interviu în Le Figaro littéraire, 5 martie 2015) © CCC

Sa scrii – pentru a te cunoaste – si atat.

A scrie este un fel de a vorbi fără a fi întrerupt. (Jurnal)

Scriu pentru a depune mărturie despre viață. © CCC

Bărbatul meu spunea: “Noroc că nu scrii așa cum vorbești. Pentru că vorbești foarte prost.”

Scrisul specific feminin nu există! Scrisul este universal. (Le Figaro - 15 martie 2001) © CCC

A scrie bine inseamna, in acelasi timp, sa simti bine, sa gandesti bine si sa spui bine. © CCC

Trebuie sa scrii pentru tine, numai asa vei putea ajunge la ceilalti. (Note si contranote) © CCC