Am fost la târgul de păsări
Şi-am cumpărat păsări
Pentru tine,
dragostea mea.
Am fost la târgul de flori
Şi-am cumpărat flori
Pentru tine,
dragostea mea
Am fost la târgul de fiare vechi
Şi-am cumpărat lanţuri,
Lanţuri grele,
Pentru tine,
dragostea mea.
Apoi m-am dus la târgul de sclave,
Te-am căutat,
Dar nu te-am găsit,
dragostea mea.
(Pentru tine, dragostea mea)
Pour toi mon amour
Je suis allé au marché aux oiseaux
Et j’ai acheté des oiseaux
Pour toi, mon amour.
Je suis allé au marché aux fleurs
Et j’ai acheté des fleurs
Pour toi, mon amour.
Je suis allé au marché à la ferraille
Et j’ai acheté des chaines,
De lourdes chaines,
Pour toi, mon amour.
Et puis je suis allé au marché aux esclaves
Et je t’ai cherchée,
Mais je ne t’ai pas trouvée,
Mon amour.
Un vis adânc şi straniu adeseori revine:
E o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,
Şi nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,
Şi nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.
Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine
Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată
Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată
Doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.
Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?
Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,
Cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.
Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,
Şi-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume
A vocilor iubite, tăcute-n depărtare.
(Visul meu obișnuit)
(trad. George Pruteanu)
De număr, socotesc întâi poeții,
Pe urmă soarele şi vara,
Iar după vară, cerul –
Şi asta ar fi tot.
Însă de recapitulez,
Poeții par să le cuprindă toate –
Pe ceilalți, spectacolul nu prea-i interesează.
Spun, deci, poeții – și-nţeleg tot ce e viaţă.
O vară ţine pentru ei întregul an,
Și pot crea atâta soare cât ştie cerul să cuprindă,
Iar dacă cerul, în sfârşit,
Ar fi aşa frumos pe cât l-au prevestit poeții
Celor ce cred într-înșii
Le va fi-ndreptăţit și visul trecător,
Spre binecuvântarea lor.
(De număr, socotesc întâi poeţii)
(Traducere de Margareta Sterian)
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
(Amurg de toamnă)
Şi eu n-am cunoscut toate vocile Lor, şi n-am cunoscut toate femeile, toţi bărbaţii care slujeau în înalta casă de lemn; însă mult timp îmi voi duce amintirea unor feţe tăcute, de culoarea papaiei şi-a plictiselii, ce se opreau în dosul scaunelor noastre ca aştri morţi.
E în mirosul de praf cenuşiu, într-un colţ al podului.
E sub o masă cu trei picioare;
e-ntre lădiţa cu nisip pentru pisică
şi în butoiul dogit, plin de pene.
(Imagini pentru Crusoe, Umbrela de capră)
Lumea-i ca o pirogă care, rotindu-se şi rotindu-se, a uitat dacă vântul voia să râdă sau să plângă…
(Spre a serba o copilărie)
Orice ai da unei femei, ea îl va îmbunătăţi. Dacă îi dai o casă, ea îţi va da un cămin. Dacă-i dai alimente, ea îţi va da hrană. Dacă-i dai un zâmbet, ea îţi va da inima ei. Ea înmulţeşte şi sporeşte tot ce i se oferă.
Optsprezece ani e cea mai bună vârstă a omului pentru a suferi: are puterea necesară, dar nu ştie a se apăra.