Scopul poeziei nu este acela de a ne uimi cu o idee surprinzatoare, ci de a face ca un moment al existentei sa devina de neuitat si demn de o nostalgie greu de suportat.
(Nemurirea)
© CCC
Romanul se naste din pasiunile tale personale, dar nu-si poate lua intr-adevar avant decat atunci cand ai taiat cordonul ombilical cu viata ta si incepi sa examinezi nu propria-ti viata, ci viata insasi.
(Convorbire cu Antoine de Gaudemar – februarie 1984)
© CCC
Timpul uman nu are o traiectorie circulara, ci liniara. De aceea, omul nu poate fi fericit pentru ca fericirea este dorinta de repetitie.
(Insuportabila usuratate a fiintei)
© CCC
Între o femeie care este convinsă că este unică și femeile care și-au pus vălul universalului destin feminin, nu poate exista nici o conciliere.
(Valsul de adio)
© CCC
Tanarul care alearga dupa glorie nu are nici o idee despre ce este gloria. Ceea ce da sens comportamentului nostru ne este intotdeauna complet necunoscut.
(Insuportabila usuratate a fiintei)
© CCC
Omul, cu toate că el însuși este muritor, nu-și poate reprezenta nici sfârșitul spațiului, nici sfârșitul timpului, nici sfârșitul istoriei, nici sfârșitul unui popor, ci trăiește mereu într-o infinitudine iluzorie.
(Cartea râsului și a uitării)
© CCC
Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatînd o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămîi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflînd cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau mediocră, avînd surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, pînă cînd într-o zi simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care abia-l știi numai tu. Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adînc propriul tău suflet, în care au apărut arome mai misterioase decît cele aduse de sevele pămîntului. Întinzi brațele spre primavara lor. Iubești. Și femeia demult cunoscută îți apare nouă, din clipa în care ai întîlnit-o. Te miri că n-ai vazut de atunci ceea ce abia descoperi într-o evidentă edenică. E o mirare intensă ca geniul, oricît ar fi de plat ceea ce-i urmează. Secunda acestei mirări hrănește cu luceferi pe poeți și cu cea mai virulentă toxină pe oamenii obișnuiți.
(Lorelei)