Exista femei carora nu le suporti nici prezenta, nici absenta… e o problema fara solutie.
(Ariciul verde)
© CCC
Picioarele pe nisip si capul in nori, iata intinderea maxima a visatorului.
© CCC
In adancul inimii tale, un graunte de tandrete nu asteapta decat un zambet cald pentru a incolti si a creste.
© CCC
Bogatia trandafirului consta in fragilitatea sa.
(traducere CCC – Copyright ©2016)
Consider ca un popor poate fi numit civilizat atunci când îşi ocroteşte şi îşi respectă bătrânii. Or, la noi s-a pierdut demult aceasta calitate. Ne urâm unii pe alţii, aşa cum niciodata nu s-a întâmplat.
Am putut să fac asta, am avut puterea să mă identific cu atâtea alte multe caractere fie bune, fie rele. Am reuşit acest proces de detaşare a fiinţei mele de viaţa mea şi de a păşi cu curaj şi adevăr în alte vieţi şi de a le trăi convingător zeci de ani pe scenă în teatrul meu Naţional.
Meseria de actor reprezinta viata noastra. Si eu, si sotul meu am avut parte de o meserie grea, in sensul rolurilor imense pe care le-am jucat cu o mare raspundere de fiecare data. Fiecare spectacol l-am considerat ca o premiera, atat de mult ne preocupa. Daca aveam spectacol intr-o seara, nu ne duceam linistiti la ora spectacolului, cu vreo doua zile inainte incepeam sa ne pregatim. Nu mai vorbesc de repetitiile grele, noptile nedormite cu gandul la rol, la ce trebuie facut. In vremurile trecute se respecta mai mult aceasta meserie. Teatrul National era intr-adevar prima scena a tarii, cu spectacole splendide, de mare succes, cu mari valori, cu salile pline, ceea ce nu mai exista astăzi.
Viaţa de actor este o viaţă foarte complexă, treci prin foarte multe stări şi trăiri la fiecare spectacol. Este acea viaţă de damnat care nu ştie decât să ardă pentru scenă. Menirea teatrului este una civilizatoare, formatoare. Teatrul pune întotdeauna probleme de rezolvat, cum ar fi laşitatea, minciuna, trădarea, lipsa de nobleţe, mila, înţelegerea, dărnicia. Teatrul e un curăţător de nemernicii ca şi filosofia, ca şi religia. Prin adevărul pe care l-am trait prin rol nu trişez, am trăit intens viaţa unui personaj pe care îl dăruiesc publicului, transmit trăire adevărată. Am intrat în pielea personajelor mele întotdeauna.
Farmecul unei existenţe comune constă în mii de amintiri care au fost nişte arderi, la origine. Dacă la drum pleci cu dorinţa de a-l bucura pe celălalt, de a-l face să-ţi simtă mereu iubirea, atunci poţi să fii convins că mariajul va reuşi şi că va fi frumos tot timpul. Iubirea trebuie comunicată neîncetat, vorbită, manifestată prin atingeri tandre şi zâmbete luminoase.