Nu se intampla vreo absurditate, pe care mintea sau intamplarea sa n-o poata indrepta, nici ceva logic, pe care nepriceperea si intamplarea sa nu-l faca sa dea gres.
E penibil – cand nu esti un mare intelept – sa vezi ca viata continua si dupa tine si sa te simti tarat la fund de vesnica scurgere a lucrurilor. Greu ne resemnam sa nu fim sfarsitul definitiv al lucrurilor si ratiunea suprema a universului.
Intereseaza-te de viata. Acest spectacol este destul de mare pentru a umple toate sufletele. Dar trebuie munca si forta.
Omul vrea sa se perpetueze, ii vine greu sa-si inchipuie ca odata si odata nu va mai fi. De aceea, cauta sa se regaseasca in copiii lui pe sine insusi, de aceea isi doreste ca acesti copii sa fie ca el insusi.
Bunul cel mai de pret al omului este viata. Ea este daruita o singura data si trebuie sa o traiesti in asa fel, incat sa nu regreti, sa nu suferi pentru anii traiti fara rost, sa nu arzi de rusine in fata unui trecut meschin si las.
Obisnuieste-te cu gandul ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, deoarece tot binele si tot raul ni se afla in senzatii, iar moartea nu-i altceva decat lipsa de senzatii. De aici urmeaza ca cunoasterea exacta a acestui fapt, anume ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, ne face sa ne bucuram de viata aceasta muritoare, indepartandu-ne de gandul unei vieti vesnice si de dorinta de nemurire. Asadar, raul cel mai grozav, moartea, nu-i nimic pentru noi, deoarece atat timp cat traim, moartea nu exista: iar in clipa cand vine moartea, atunci nu mai suntem noi. Moartea nu exista nici pentru vii, nici pentru morti, deoarece pentru unii nu-i ea de fata, iar pentru ceilalti nu mai sunt ei.
Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac,
Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac…
Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii
Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii;
La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!