Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc în prezent şi viitor. Nu mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut. Cred că altă trăsătură care m-a ajutat este aceea că nu regret nimic. Aşa am fost în viaţă şi aşa sunt acum. Nu regret nimic, nici lupta pe care am avut-o, nici că sunt singură, nimic! Da, eu aşa sunt!
Dacă admitem că știinţa nu are limită, de ce am limita progresul în acest domeniu [geriatrie, gerontologie], în care deja există rezultate convingătoare?
În general, drumul nu a fost nici ușor, nici scurt. La început părea o aventură. În tot ce am întreprins, am avut mult curaj, multă intuiţie, dar și șansă, tot timpul am fost susţinută și ajutată de oameni cu înaltă ţinută știinţifică, cum au fost profesorii D. Danielopolu și C.I. Parhon, alături de care am lucrat mulţi ani.
Dacă Belşugul, văzând, egal s-ar da pe sine-n parte,
Nimeni la voi nici ştiinţe n-ar mai practica, nici arte.
Or, astea două duse, cine-ar mai vrea fierar
Să fie, să navigheze, să coasă, s-ajungă el rotar,
Pantofi să facă, ori cărămizi, să tăbăcească piei,
Să spele, să are glia, să secere rodul Demetrei,
De cu putinţ-ar fi a trăi de nimic sinchisit?
(Belșugul)
Uită-te deci că-n toate-astea, bogat putând să fii pe drept,
Nu ştiu cum se face că de demagogi eşti tras în piept.
Tu, stăpân pe mulţime de cetăţi – de la Pont şi până-n Lydía,
N-ai parte decât de puţinul ce acasă duci – simbria.
Dar şi pe-asta ţi-o dau cu picătura, încet, ca pe ulei,
Doar ca viu să fii. Căci te vor sărac. De ce? Îţi zic de vrei:
Vor să-ţi cunoşti dresorul: numai de te-asmut o dată,
Ca pe duşman să-l încolţeşti, tu-i vei şi sări la beregată!
(Viespile)
Și astăzi, în democraţiile noastre foarte perfecţionate ne confruntăm cu ignoranţa „maselor“, speculată, ba chiar aţâţată abil de câţiva demagogi (numiți azi populişti) însetaţi de putere.
De aceea, versurile din Viespile, piesă care tratează conflictul dintre generaţii, în care un personaj încearcă să-i deschidă ochii tatălui său, „om din popor“, sunt încă de o neașteptată actualitate, prin adevărul atemporal pe care îl exprimă în privința oamenilor din popor și a regimurilor care se perindă vremelnic la putere.
O, draga mea, singura femeie adevărată eşti tu din toate!
(Replica Lysistratei)
(Lysistrata)
Răbdarea consolatorului este legată de propriile sale probleme.
(Mica vânzătoare de proză)
© CCC
Virtutea paradoxală a lecturii este că ne desprinde de lume pentru a-i găsi un sens.
(Ca un roman)
© CCC