A venit timpul să studiem arta Evului Mediu, aşa cum studiem dezvoltarea şi viaţa unei fiinţe vii.
(Prefață la Dicționar analitic de arhitectură franceză din secolul al XI-lea până în secolul al XVI-lea)
© CCC
Aş vrea atât de mult să mă întorc de acolo ca un adevărat talent! Şi mă tem atât de mult de mediocritate…
(Scrisoare din 15 martie 1836)
© CCC
Nu mai există catedrală după Chartres!… acolo am simțit cu adevărat ce este arhitectura; mi se părea că toate visele mele din copilărie devin realitate.
(Scrisoare din 9 iunie 1835)
© CCC
Cred că este în destinul meu să-mi croiesc calea în stâncă. Pentru că nu aş putea urma calea practicată de alţii.
(Jurnal, 2 ianuarie 1832)
© CCC
Restaurarea unei clădiri nu înseamnă întreţinerea, repararea sau refacerea ei, ci restabilirea ei într-o stare completă care poate nu a existat niciodată la un moment dat.
(Dicționar analitic de arhitectură franceză din secolul al XI-lea până în secolul al XVI-lea)
© CCC
Stilul este, pentru opera de artă, ceea ce este sângele pentru corpul uman; îl dezvoltă, îl hrănește, îi dă putere, sănătate, durată.
(Dicționar analitic de arhitectură franceză din secolul al XI-lea până în secolul al XVI-lea)
© CCC
Nu există lucrare omenească care să nu conţină în germene, în interiorul ei, principiul disoluției sale.
(Dicționar analitic de arhitectură franceză din secolul al XI-lea până în secolul al XVI-lea)
© CCC
Stilul este pentru o operă de artă ceea ce sângele este pentru corpul uman.
(Dicționar analitic de arhitectură franceză din secolul al XI-lea până în secolul al XVI-lea)
© CCC
Mi-a plăcut totdeauna să mă uit la tablouri, și am făcut critici pentru tablouri, am făcut un studiu la televiziune despre Vermeer și alți pictori olandezi, am un studiu, un eseu critic despre Brâncuși, am prezentat pe Miró și pe alții. Dar nu eram în secretele lor, și nu știam, și nici nu mă gândeam cum să fac ca să le pătrund secretele, dar cum spuneam, adineaori am avut un gust pronunțat pentru pictură, cu atât mai pronunțat pentru pictură pentru că nu am cunoștință muzicală suficientă și muzica, oricât de paradoxal s-ar părea ce zic, e aproape de tăcere, e arta cea mai aproape de tăcere. Și pictura e și mai aproape de tăcere, fiindcă este tăcerea însăși, dar nu totdeauna.
De pildă, am fost la Amsterdam într-un muzeu și în sala de jos erau tablouri aproape monocrome, traversate de o linie subțire roșie, sau neagră, în relief. Și n-am priceput. Și când m-am urcat la primul etaj și-am văzut pe Rubens m-am înspăimântat. Ce gălăgie, ce gălăgie nemaipomenită! Deci și pictura poate să fie gălăgioasă. Când m-am dat jos, și-am văzut acei pictori care făceau pictură-tăcere, atunci am înțeles pictura lor și valoarea tăcerii în pictură. Pentru tăcere am ales pictura.
Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.
M-a-ntrebat: “Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?”
Am răspuns iubitei: “Azi, prin vânt şi ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.
Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin.
(Poartă-n ochi seninul)
(Traducere George Lesnea)