Temele tragediei sunt universale, în timp ce temele comediei sunt mai mult ancorate în fiecare cultură.
© CCC
Această lume este o comedie pentru cei care gândesc, o tragedie pentru cei care simt.
(Scrisoare către Sir Horace Mann – 31 dec. 1769)
© CCC
În timpul acestei plimbări, condus de mâna lui Balzac prin comedia sa umană, și făcând cunoștință cu peste patru mii de personaje (un german le-a numărat!), mi se părea că trăiam o altă viață, mult mai bogată și mai mare decât a mea, încât aveam impresia că trăisem două vieți de om. Pornind de la lumea lui, am căpătat un nou punct de vedere asupra lumii mele.
(Singur)
Sufletul se naste batran, dar devine tanar. Asta este comedia vietii. Iar corpul se naste tanar si devine batran. Asta este tragedia vietii.
Ca actor, Charlie Chaplin este foarte bun, senzaţional. Dar în filmul de comedie, îl prefer pe Buster Keaton. El este un excelent actor, un excelent regizor, ceea ce Chaplin nu este. Şi Keaton are întotdeauna idei fabuloase.
© CCC