Omul e o funcţie nobilă a spiritului, care creează şi cârmuieşte această lume către destinul ei. Fiecare om ar trebui să fie pentru Dumnezeu un Rai al delectării Sale, mai ales că nu luăm cu noi decât binele pe care l-am făcut.
Artistul trebuie să fie în opera sa precum Dumnezeu în creaţie, invizibil şi atotputernic.
Cu cat mai perfect este un artist, cu atat mai separati vor fi in el omul care sufera si mintea care creeaza.
Crearea unui lucru nou nu se face cu ajutorul ratiunii, ci prin jocul instinctului, care actioneaza dintr-o necesitate interioara. Mintea creativa se joaca cu obiectele pe care le iubeste.
In felul in care inteleg eu talcul unei carti, cartea in sine dispare din vedere, e mestecata de vie, digerata si incorporata in sistemul de carne si sange care, la randul lui, creeaza spirit nou si remodeleaza lumea.
Artistul creator are ceva in comun cu eroul. Desi functioneaza pe alt plan, si el isi imagineaza ca are solutii de oferit. Isi jertfeste viata pentru a infaptui triumfuri imaginare. Si la incheierea fiecarei grandioase experiente, fie a politicianului, a razboinicului, a poetului sau a filozofului, problemele vietii continua sa pastreze aceeasi infatisare enigmatica.
Se spune ca cele mai fericite popoare sunt acelea care nu au istorie. Popoarele cu istorie, cele care au faurit istoria, par sa nu fi izbutit altceva, prin infaptuirile lor, decat sa fi accentuat caracterul etern al luptei. Si, pana la urma, pier si ele ca si acelea care nu au depus nicio stradanie, care s-au multumit sa traiasca si sa se bucure de viata.