E absolut sigur ca, daca cineva traieste numai pentru sine insusi, plateste pentru treaba asta un pret ingrozitor…prin remuscari, prin suferinte, prin constiinta propriei degradari.
Sunt multe lucruri pe care le-am arunca daca nu ne-ar fi teama ca s-ar putea sa vina altii sa le culeaga.
E foarte greu sa apleci urechea la toate glasurile si sa raspunzi tuturor cerintelor si, in afara de asta, s-o scoti la capat cu amaraciunile propriei existente.
Raza de soare care te incalzeste pe tine nu ti-e imputinata prin faptul ca se mai incalzeste la ea si vecinul tau.
Egoismul nostru merge atat de departe incat credem, cand e furtuna, ca nu tuna decat pentru noi.
Cand vedem ca altii sunt egoisti, ramanem uimiti: ca si cum numai noi am avea dreptul de a fi, si ardoarea de a trai.
Omul care nu se iubeste decat pe sine, nu uraste nimic mai mult decat faptul de a fi singur cu sine insusi. El nu cauta nimic decat pentru sine si nu fuge de nimic ca de sine pentru ca atunci cand se priveste, el nu se gaseste asa cum ar dori si pentru ca afla in sine o ingramadire de mizerii inevitabile si un vid de bunuri reale si trainice pe care este incapabil de a-l umple.
Ce gresit am judeca daca am crede ca exista cineva care nu vrea sa stea mai presus de restul lumii si caruia sa nu-i placa binele sau…precum si durata fericirii si a vietii sale mai mult decat ale restului lumii.