Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.
Geniul e mai trainic decat frumusetea. Asa se explica faptul ca noi toti ne chinuim atat de mult ca sa ne imbogatim cat mai temeinic educatia. Prinsi in necrutatoarea lupta pentru existenta, vrem sa ne insusim ceva trainic si ne imbacsim mintea cu tot soiul de fleacuri si amanunte in speranta neroada de a ne pastra locul de astazi. Omul intr-adevar bine informat, iata idealul modern.
Geniul, acest invingator fara invinsi, acest cuceritor fara prada, ce se adapa din eternitate spre a imbogati timpul.
Geniul este prin esenta creator, el poarta pecetea individului care il poseda. Natura, care a facut ca nici macar doua frunze sa nu semene una cu alta, vrea ca sufletele sa se deosebeasca si mai mult intre ele, iar imitatia este un fel de moarte, deoarece il lipseste pe cel care imita de existenta lui proprie.
Adevaratele, suveranele genii triumfa prin dificultatile prin care altele sunt infrante.
Unii oameni vad ca si cum ar avea ochii in varful unei prajini, foarte departe de creierul lor.