Eu nu accept condiţia geniului în afara conştiinţei de sine. Eminescu, care era genial realmente, să nu-mi spună nimeni că nu avea conştiinţa genialităţii lui. Nu cred un asemenea lucru. Nu cred în geniile care se ignoră. E foarte clar pentru mine că atât Eminescu, cât şi Caragiale aveau conştiinţa genialităţii lor. Asta înseamnă că aveau şi conştiinţa apartenenţei. Ştiau cu siguranţă unul despre celălalt că exprimă o anumită porţiune din sufletul românesc, nu superioară una alteia, căci asemenea ierarhii sunt absurde, ci o porţiune esenţială.
Pedepsirea geniului sporeste faima sa.
Geniul e intotdeauna deasupra epocii sale.
Omul e mare prin insasi slabiciunea firii sale.
A intelege totul inseamna a ierta totul.
Imi vine greu sa cred ca e de dorit ca lumea intreaga sa piarda orice culoare nationala, orice originalitate de simtire si de gandire.
Geniul adevarat, lipsit de suflet, e un nonsens. Caci nici inteligenta elevata, nici imaginatia, nici amandoua reunite, nu constituie genialitatea. Dragostea! Dragostea! Dragostea! Iata esenta geniului.
(Scrisoare - 11 aprilie 1787)
Mi-am pus tot geniul in viata, in operele mele n-am pus decat talentul.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.