Toate actiunile noastre trebuie sa tinda sa ne abata de la suferinta si neliniste. In clipa cand am atins acest tel, toate furtunile sufletului se imprastie, deoarece fiinta noastra nu mai rataceste spre lucruri care-i lipsesc si nici nu cauta altele prin care ar putea sa-si acopere nevoia de sanatate sufleteasca sau fizica. Caci noi urmarim placerea numai atunci cand suferim de lipsa ei. In momentul cand nu mai suferim, nu avem nevoie de placeri. De aceea sustinem ca placerea este inceputul si telul unei vieti fericite. Placerea este, dupa noi, cel mai insemnat bun al naturii… Cand sustinem ca placerea este scopul suprem, nu ne gandim la placerile destrabalatilor si ale simturilor, asa cum pretind cativa nestiutori care combat si deformeaza invatatura noastra, ci ne referim numai la lipsa suferintelor fizice si psihice… Nu exista viata placuta fara intelepciune, onestitate si dreptate, iar acestea nu pot fi despartite de placere. Cine nu traieste rational, onest si drept, acela nu are o viata fericita.
Dovedeste-ti vorbele prin fapte…Rostul cel mai de seama al intelepciunii – si o dovada, totodata – este sa puna de acord faptele cu vorbele omului, sa-l faca in orice moment egal cu sine si acelasi.
Nu e semn de intelepciune sa ne judecam numai dupa faptele noastre dinafara: trebuie rascolit pana in adanc si vazut ce indemnuri ne pun in miscare.
Oricat am fi de invatati prin stiinta altora, intelepti nu putem fi decat pe seama intelepciunii noastre.
De multe ori in viata te conduce norocul, nu intelepciunea.
Vitam regit fortuna non sapientia.
(Cicero, Tusculanae Disputationes)
Nimeni nu-i in stare sa patrunda intregul adevar al povetelor pline de intelepciune inainte de a fi prea tarziu.
Pasiunile conduc pe aceia care se avanta cu ardoare pe calea intelepciunii; ele sunt acelea care ii indeamna sa indeplineasca toate indatoririle virtutii si le inspira gandul si dorinta de a face binele.