Urăsc înțelepții pentru că sunt comozi, fricoși și rezervați. Iubesc mult mai mult pe oamenii dominați de mari pasiuni care îi devoră până la moarte, decât egalitatea de dispoziție a înțelepților, ce îi face insensibili atât la plăcere, cât și la durere. Înțeleptul nu cunoaște tragicul pasiunii, nu cunoaște frica de moarte, precum nu cunoaște avântul și riscul, eroismul barbar, grotesc sau sublim. Sufletul lui nu vibreazã, este rece și înghețat. De aceea vorbește în maxime și dă sfaturi. Alura lui de transcendență și superioritate îl face incapabil de tragedii, de dramatism infinit sau de exaltare eroică. Înțeleptul nu trăiește nimic și nu simte nimic, nu dorește și nu așteaptã nimic (…).
Existența de înțelept este sterilă și goală, fiindcă este complet lipsită de elemente contradictorii, de antinomii și deznădejdi, fiindcă nu cunoaște tragismul marilor pasiuni. Sunt infinit mai fecunde acele existențe care, trăgând toate consecințele, nu încetează de a se contrazice, nu încetează a fi devorate de contradicții organice și insurmontabile. Resemnarea înțeleptului răsare dintr-un gol interior, iar nu dintr-un foc lăuntric. Prefer să mor de un foc interior decât de vidul și resemnarea înțeleptului.
(Pe culmile disperării)
Intreaga problemă cu lumea este că proştii şi fanaticii sunt întotdeauna atât de siguri de ei înşişi, in timp ce oamenii înţelepţi sunt atât de plini de îndoieli.
(Paradoxul lui Bertrand Russell)
O, ranguri [nobiliare]! De cate ori ii speriati pe prosti cu fastul si cu gatelile voastre, si-i duceti de nas pe intelepti cu false aparente!
(Masura pentru masura)
Prostii se tem de diferitele intamplari, inteleptii le suporta.
Stulti timent fortunam, sapientes ferunt.
Vinul si banii transforma caracterul, chiar si pe al inteleptilor.
Bacchus et argentum mutant mores sapientium.
Oricat am fi de invatati prin stiinta altora, intelepti nu putem fi decat pe seama intelepciunii noastre.
Urasc principiul aristocratic dupa care sangele albastru ar fi mai insemnat decat orice, si cred ca singura noblete pe care ar trebui sa o respectam, ca fiinte cugetatoare, este nobletea spirituala a celor intelepti si virtuosi, fara sa tinem seama de paternitatea trupeasca.