Am iubit adevarul mai presus de orice si odata cu el am iubit justitia, adica realizarea lui practica. Am avut totdeauna convingerea verificata de sute de ori prin fapte, ca datoria indiscutabila si singura fericire care nu dezamageste niciodata este sa tinzi din rasputeri spre adevar si sa-ti calauzesti orbeste purtarea spre acest tel. Mai devreme sau mai tarziu iti dai seama ca asta e calea cea buna … Cred in forta invincibila a adevarului.
Este atat de amar si de deprimant sa vezi ceea ce in taina sufletului tau esti convins a fi adevarul si dreptatea, batjocorit si palmuit…sa auzi cum este defaimat cu cuvinte triviale si sa nu poti face nimic, nimic altceva decat sa iubesti acest adevar cu inca si mai multa fidelitate, sa ingenunchezi cu inca si mai multa veneratie in fata lui.
Iubirea adevarului se arata in tendinta de a descoperi si pretui binele oriunde se afla.
“Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Ciudat: in aceasta porunca a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat, ca model, ca masura.