Crearea unui lucru nou nu se face cu ajutorul ratiunii, ci prin jocul instinctului, care actioneaza dintr-o necesitate interioara. Mintea creativa se joaca cu obiectele pe care le iubeste.
Avem oare dreptul ca aceasta inclinare secundara si absolut indispensabila a mintii de a-si crea o lume imaginara alcatuita din fiinte vii s-o numim un joc al mintii?
(Homo ludens)
Mintea omeneasca nu se poate desprinde din cercul magic al jocului decat indreptandu-si privirea spre tot ce e mai sfant.
(Homo ludens)
Orice joc poate sa-l absoarba oricand pe jucator intru totul. Opozitia joc-seriozitate ramane tot timpul in suspensie. Inferioritatea jocului isi are limita in superioritatea seriozitatii. Jocul se preschimba in seriozitate, iar seriozitatea in joc. Jocul se poate inalta pe culmi de frumusete si sfintenie, unde lasa in urma seriozitatea.
(Homo ludens)
Jocul este o actiune sau o activitate efectuata de bunavoie inlauntrul anumitor limite stabilite, de timp si de spatiu, si dupa reguli acceptate de bunavoie, dar absolut obligatorii, avand scopul in sine insasi si fiind insotita de un sentiment de incordare si de bucurie, si de ideea ca “este altfel” decat “viata obisnuita”.
(Homo ludens)
Existenta jocului confirma fara incetare, si in sensul cel mai inalt, caracterul supralogic al situatiei noastre in cosmos. Animalele se pot juca, deci chiar si ele sunt ceva mai mult decat niste mecanisme. Noi (ne) jucam, si stim ca (ne) jucam, deci suntem ceva mai mult decat niste simple fapturi rationale, pentru ca jocul este irational.
(Homo ludens)
Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.
Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arăți în toate
Și Te amuză – aceste efecte minunate
De a juca în lucruri. Căci Tu ești și actor
În propria Ta piesă – și ești și spectator.
(Rubaiate)
Să te asemăn cu o zi de vară?
Tu eşti mai dulce şi surâzi mai blând!
În Mai e vânt şi mugurii-i doboară
Şi timpul verii trece prea curând.
Cerescul ochi e, uneori, fierbinte
Şi-ades umbrită-i geana lui de foc,
Căci de frumos frumosul se dezminte
Și-ntâmplător şi-n al schimbării joc.
Dar vara ta nu va păli vreodată
Căci frumuseţea-i veşnic anotimp;
Nici moartea s-o umbrească n-o să poată
Când vers etern o-nalţă peste timp.
Cât va fi suflet, văz şi versul meu,
Prin tot ce-am scris tu vei trăi mereu.
(Să te asemăn cu o zi de vară?, Sonet XVII)
(Traducere Neculai Chirica)