Trebuie, cand omul se crede cel mai fericit, mai grijuliu sa se pregateasca sa-ndure ale sortii lovituri.
Cand un prieten te paraseste in nenorocirea lui, iti da tot atata dovada ca nu ti-a fost prieten adevarat, ca si cand te paraseste in nenorocirea ta.
E bine sa te induiosezi de nenorocirea prietenilor tai, dar e mai bine sa le vii in ajutor.
Cei care au cunoscut marile pasiuni sunt toata viata lor fericiti si nenorociti de a se fi vindecat.
Sa nu te bucure nenorocirea altuia.
Malum alienum cave gaudium facias tuum.
(Balbus, Sententiae)
Tot omul uita. Aici e poate si singurul secret al puterii noastre, al inversunarii de a trai. Omul uita un adevar, il cauta din nou…il descopera. Nenorocirea si durerea ne invata sensul vietii; dar ar fi teribil ca invatatura aceasta sa ramana vesnic prezenta aici, sa ne paralizeze…O uitam ca sa avem voluptatea de a mai cauta si a o mai gasi inca o data. Aceasta este de fapt toata povestea omenirii.
Nu este ceva mai prostesc decat parerea ca ar putea fi undeva mai bine, fara ca sa fie si un rau. Fiindca binele este contrariul raului, el formeaza contraste si nu pot sa existe decat sprijinindu-se unul pe altul. Caci un contrar nu poate exista fara contrariul sau. Cum ar putea fi dat un simt al dreptatii, daca nu ar fi nedreptatea, si ce este dreptatea altceva decat negarea nedreptatii. Cum s-ar intelege ce este curajul, daca lasitatea nu ar sta alaturi de el? Cum s-ar recunoaste masura in afara de lipsa de masura? Si unde ar ramane intelepciunea daca nu i-ar fi opusa lipsa de intelepciune? De ce cer oamenii, in prostia lor, ca sa existe adevar, dar langa el, nici o minciuna? Caci in acelasi fel se produce binele si raul, norocul si nenorocirea, durerea si placerea.