In fiecare dintre noi se gasesc toate contradictiile din lume. Un simplu accident aduce la suprafata un invalmasag de pasiuni in locul altuia si te vezi calificat, judecat, iar mecanismul social te fixeaza pentru tot restul vietii fie intr-o postura eroica, fie intr-una rusinoasa. Dar eticheta manechinului corespunde rareori unei clasificari reale. Prin mintea unor oameni care traiesc ca sfintii trec si ganduri cinice. Le indeparteaza fiindca modul de viata acceptat de ei nu lasa loc unor asemenea ganduri; dar sa presupunem ca acesti oameni ar fi pusi in alte imprejurari, reactiile lor la aceleasi imagini ar fi diferite. Este adevarat si contrariul: intentii minunate trec, ca umbrele deasupra apei, prin sufletele unor nelegiuiti.
Cu cat nevoile sunt mai putin firesti si mai putin imperioase, cu atat cresc pasiunile, si – lucru mai rau – creste si puterea de a le satisface.
Nevoile si pasiunile noastre – al caror abuz, ce-i drept, face atata rau – au insufletit si infrumusetat natura.
Pasiunile sunt vanturile care umfla panzele corabiei; uneori o scufunda, dar fara de ele corabia n-ar putea merge.
Unele pasiuni se nasc numai din cauza fricii de gol, de pustiu, si pasiunile acestea sunt cele mai violente.
Cu cat ai mai mult spirit, cu atat ai pasiuni mai mari; pentru ca pasiunile, nefiind decat sentimente si ganduri care apartin spiritului, desi sunt prilejuite de corp, este clar ca nu sunt decat spiritul insusi si ca, astfel, indeplinesc ceea ce-i este propriu lui. Nu vorbesc decat de marile pasiuni; caci celelalte se afla intr-un amestec ce cauzeaza o confuzie foarte incomoda; lucru care, bineinteles, nu li se intampla celor ce au spirit. Intr-un suflet mare, totul este mare.
Pasiunile sunt singurii oratori care conving intotdeauna. Ele alcatuiesc o arta a naturii ale carei reguli nu dau gres.