Omul trebuie sa-si dezvolte personalitatea la maximum, printr-o cura de imbogatire, de cultivare, de dezvoltare a tuturor valorilor sufletesti.
Anumiti oameni sunt mai mult decat indivizi, sunt umanitati. In ei salasluiesc toate virtualitatile deopotriva.
Cei ce vor sa ajunga trebuie sa stie sa renunte. Cine nu poate sacrifica o placere imediata, cine vinde o situatie viitoare stralucita, dar problematica, pentru ca are nerabdarea de a avea imediat o placere, acela nu va realiza nimic din aspiratiile sale.
Fiecare om tinde sa se depaseasca pe sine. Orice moment trebuie sa fie superior celui anterior. De la inaltimea ultimei etape savarsite in realizarea personalitatii absolute, totale, omul poate sa-si contemple critic drumul parcurs, sa priveasca de la inaltime si cu luciditate trecutul.
Nu e suficient sa vrem un lucru sau altul: esentialul este sa putem deveni ceea ce dorim sa fim. Daca ne lipseste capacitatea necesara, orice efort in acest sens poate aparea de-a dreptul ridicol.
In fond de ce dorim sa fim mari, sa fim genii creatoare? Pentru posteritate? Nu. Pentru a ne arata multimea cu degetul? Nu. Ci pentru a ne mentine truda zilnica in incredintarea ca ceea ce facem merita osteneala, ca este ceva unic. Pentru azi, nu pentru eternitate.
Actele noastre sunt consecintele a aceea ce suntem si a ceea ce ne inconjoara.
Se intampla foarte rar ca niste cuvinte afirmative si precise, rostite de o persoana cu autoritate, sa nu influenteze intr-un fel oarecare mintea celui ce le asculta.