…Numai entuziasmul impersonal pentru ceea ce stii ca este adevarul in gandirea ta si pentru ceea ce simti ca este frumos in inchipuirea ta, numai aceasta iti pune pe frunte semnul celor chemati.
Un suflet mare este mai presus de jignire, de nedreptate, de durere si de batjocura; si ar fi invulnerabil daca nu ar suferi de compatimire.
Spiritul de moderatie si oarecare intelepciune in viata ii lasa pe oameni in obscuritate: le trebuie merite mari pentru a fi cunoscuti si admirati sau, poate, pacate mari.
Un om nu se poate resemna cu propria sa discontinuitate… el nu poate permite nici timpului, nici fiintei sale, nici contului pe care il are la banca sa-i dicteze o filozofie a vietii, ci are nevoie sa-si creeze el insusi un cadru moral care sa-i asigure continuitatea sa ca personalitate.
Oamenii mari in istorie sunt aceia ale caror scopuri particulare cuprind un element esential, vointa spiritului general al lumii…Oamenii cu insemnatate istorica generala sunt aceia ale caror scopuri au o valoare universala.
Personalitatea este binele suprem…Fiecare om are particularitatile lui, uneori curiozitatile, ciudateniile lui. Dar pentru a deveni o personalitate, trebuie sa ne cultivam calitatile, nu particularitatile…, omul cel mai neinsemnat poate fi complet cand se misca inauntrul hotarelor capacitatilor si ale aptitudinilor sale.