Citate de Georg W. F. Hegel

Sunt liber cand sunt cu mine insumi…dupa cum greutatea formeaza substanta materiei, tot asa libertatea este substanta spiritului.

Există un proverb indian care spune că fiecare este o casă cu patru camere, una fizică, una mentală, una emoțională și una spirituală. Majoritatea dintre noi tind să locuiască într-o singură cameră de cele mai multe ori, dar dacă nu intrăm în fiecare cameră în fiecare zi, chiar dacă doar pentru a o menține aerisită, nu suntem o persoană completă. © CCC

De fapt, judecând retrospectiv, îmi descopăr un talent pedagogic, nu în sensul rece şi uscat al termenului, ci ca o dorinţă caldă de comunicare, izvorâtă din dragostea de oameni şi, deopotrivă, din cea de cultură. N-am nici un fel de ambiții, am vrut ca toţi să ajungă să ştie măcar cât ştiu eu. Deşi în setea mea de cunoaştere, niciodată satisfăcută, aveam veşnic treaz gândul imperfecţiunii mele, în ciuda faptului că citeam în cinci-şase limbi străine (+ latina). Ceea ce m-a susţinut şi mă susţine acum cu mai multă putere, a fost credinţa. N-am scos crucea de la gât niciodată, iar Biblia, spre unanima surprindere (chiar şi a mea), a rămas, cum se ştie, în fruntea bibliografiei date de catedra de istorie a Literaturii Universale şi Comparate. De aceea am convingerea că tot ceea ce am făcut pozitiv în viaţa mea a fost ocrotit de Sus.

Orice persoana care e alcatuita din mai multe persoane e o persoana la puterea a doua sau un geniu.

Specia umana fiind, in mare, incorigibila, fiintele de elita se disting prin capacitatea de a-si corecta defectele.

Cei carora li se da locul al doilea in mod unanim si nu cedeaza locul intai nimanui il merita incontestabil.

Cei ce vor sa ajunga trebuie sa stie sa renunte. Cine nu poate sacrifica o placere imediata, cine vinde o situatie viitoare stralucita, dar problematica, pentru ca are nerabdarea de a avea imediat o placere, acela nu va realiza nimic din aspiratiile sale.

Oamenii mari au fost fericire pentru omenire, dar au fost, de fapt, cei mai mari nefericiti.

Cine vrea sa se ridice deasupra celorlalti trebuie sa se pregateasca de lupta, sa nu dea inapoi in fata nici unei greutati.

E mai usor sa cuceresti decat sa conduci. Cu o parghie corespunzatoare, un singur deget iti e de ajuns pentru a muta lumea din loc, dar pentru a o putea sustine e nevoie de umerii unui Hercule.

Ceea ce suntem, numai aceea putem vedea.

Cand te afli prea aproape de un munte, nu-i vezi inaltimea.

Atatia pomi, pe care vanturi napraznice nu-i pot frange, se rup sub greutatea propriului lor rod…

Trebuie mereu sa studiezi natura celorlalti, inainte de a da liber curs propriei naturi.

Frumosul artistc fiind un produs al spatiului liber, este mai semnificativ decat frumosul natural si se poate zice ca Dumnezeu e mai onorat de ceea ce face spiritul uman, decat zamislirile naturii.

Nesocotindu-mă niciodată o persoană atât de importantă [pentru a fi o personalitate marcantă a culturii române], nu m-am gândit la atributele care mă caracterizează. De altfel, de mic copil am suferit de o timiditate inhibitorie faţă de lumea din jur. M-a stăpânit toată viaţa, în ciuda jovialităţii mele. Nimeni n-a ştiut şi, probabil, n-a bănuit ce chin era pentru mine luarea cuvântului în public. Fiecare seminar, fiecare curs, fiecare conferinţa erau insoţite de un trac care-mi oprea cuvintele în gât. Făceam aproape totdeauna crize de tahicardie, din pricina efortului, a emoţiei, dar mai ales de teamă că n-am să izbutesc să spun tot ce trebuie spus, să dau auditoriului satisfacţia unei comunicări depline. Dar fie rutina, fie apropierea studenţilor de mine, mi-au dat încredere în ceea ce făceam şi în ceea ce urmăream: să le lărgesc orizontul de cultură, să-i fac să iubească literatura, să-i înalţ spre lumea valorilor. Rezultatele au fost treptat tot mai bune. Studenţii veneau la mine nu numai pentru chestiuni de specialitate, ci şi cu întrebări de viaţă, ca la un duhovnic. Până astăzi primesc mărturiile afecţiunii lor. Unii vin să mă vadă chiar la Văratec, alţii îmi scriu sau îmi trimit cărţile lor, cu calde evocări ale anilor lor de formaţie.

O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.

Personalitatea este binele suprem...Fiecare om are particularitatile lui, uneori curiozitatile, ciudateniile lui. Dar pentru a deveni o personalitate, trebuie sa ne cultivam calitatile, nu particularitatile…, omul cel mai neinsemnat poate fi complet cand se misca inauntrul hotarelor capacitatilor si ale aptitudinilor sale.

Eu sunt cate putin din tot ce-am intalnit.

În fiecare dintre noi locuiesc două persoane, una dintre ele certând-o pe cealaltă pentru cele săvârşite.