Fiecare se ştie pe sine. Restul – presupuneri, mai subtile, mai puţin subtile. Cînd o să renunţăm la aroganţa de-a ne pretinde atotştiutori asupra semenului nostru?…
La-nceput ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rîndul oamenilor, pe urmă, are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti nici un sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru cînd începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea.
Exista un domeniu in care sentimentul poate deveni un pretios aliat al ratiunii; este acela al intelegerii reciproce dintre popoare… omul nu poate fi strain de semenul sau prin simplul fapt ca il desparte o granita.
Omul are de patimit foarte mult, tot din pricina unui semen al sau.
Homini plurima ex homine sunt mala.
Sunt oameni care au tendinta nefericita – atat pentru ei cat si pentru cei cu care au vreo legatura – ce-i face sa foloseasca orice ocazie pentru a-si arata coltii, a musca si a cauta nod in papura; le repugna sa vada cum se aduc cinstiri unui semen de-al lor; palesc de invidie si dusmanie.
Filantropia, prin ea insasi, este jignitoare pentru demnitatea omului si contine intr-insa o profunda nedreptate, ea il obliga pe om sa depinda in existenta si bunastarea lui de bunatatea unui alt om, semenul sau; ea creeaza, totodata, pe cersetor si pe binefacator, corupandu-i si pe unul si pe celalalt.