Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.
Prelungite, placerea si durerea se atenueaza repede.
Prolongés le plaisir et la douleur s’atténuent vite.
O placere prelungita inceteaza repede de a mai fi placere, iar o durere continua se atenueaza fara intarziere, diminuarea ei putand chiar sa devina placere… Placerea nu este deci placere decat cu conditia de a fi discontinua (G. Le Bon, 1995).
© CCC
Tot omul uita. Aici e poate si singurul secret al puterii noastre, al inversunarii de a trai. Omul uita un adevar, il cauta din nou…il descopera. Nenorocirea si durerea ne invata sensul vietii; dar ar fi teribil ca invatatura aceasta sa ramana vesnic prezenta aici, sa ne paralizeze…O uitam ca sa avem voluptatea de a mai cauta si a o mai gasi inca o data. Aceasta este de fapt toata povestea omenirii.
Pulsul preocuparilor noastre sa bata in ritmul, fie si infrigurat, al timpului. Orice subiect am trata…sa-l interpretam in sensul vremii noastre, sa-i stoarcem ceea ce aceasta vreme doreste pentru folosul ei. Sa pornim de la societatea contemporana si sa ne intoarcem la ea.