Virtutea paradoxală a lecturii este că ne desprinde de lume pentru a-i găsi un sens.
(Ca un roman)
© CCC
Viaţa are un conţinut precis, aproape apriorioc, un sens, o structură, o tipologie, o ierarhie proprie de valori.
Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor
Esența filozofiei constă în a începe cu ceva atât de simplu, încât nu pare să merite să fie enunțat, și să închei cu ceva atât de paradoxal, încât nimeni nu-l va crede.
© CCC
Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari – nu poti, de pilda, sa-l traversezi, e cenusiu si curge molcom, e imens cat insasi lumea, n-are poduri si nici trecere prin vad; si totusi, din cate spun filozofii, poate curge si inainte si indarat; calendarul il urmeaza insa intr-un singur sens.
Un gând neexprimat imediat şi definitiv îşi pierde sensul; gândul scris îşi pierde şi el întotdeauna sensul, dar capătă în schimb, uneori, unul nou.