Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?… in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea… inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea; … dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor ? Cand culegem fructul cel minunat mai putem oare avea pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca, la maturitate, siguranta spiritului. Se poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai aceia care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.
Oamenii in varsta fac prea multe obiectii, se sfatuiesc prea indelung, se aventureaza prea putin si se caiesc prea repede.
Ce pacat ca experienta vine abia cu varsta, cand puterile scad. Nu e decat o cruda bataie de joc a naturii acest dar al talentului; nu se obtine niciodata decat cu pretul timpului si al studiilor, care uzeaza vigoarea necesara executiei…
Nimeni nu este tanar dupa patruzeci de ani, dar poti fi irezistibil la orice varsta.
(traducere CCC – Copyright ©2012)
Sub inegalitatile de tot felul, diferente de sex, de varsta, de rasa, de forta fizica, dincolo de deosebirile de inteligenta si de vointa, intre toti membrii comunitatii umane, se gaseste un caracter comun, identic, se gasesc semnele care evidentiaza calitatea omului, calitatea de a fi in acelasi moment o fiinta vie, cugetatoare, constienta. Acest caracter, marginit la acesti trei termeni esentiali, exista in fiecare om in grade diferite, dar nu poate fi suprimat din nici un om.
Există patru vârste în viaţa omului: – cea în care crede în Moş Crăciun; – cea în care nu mai crede în Moş Crăciun; – cea în care este Moş Crăciun; – cea în care seamănă cu Moş Crăciun.
Anonim