Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?... in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea... inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea; ... dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor ? Cand culegem fructul cel minunat mai putem oare avea pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca, la maturitate, siguranta spiritului. Se poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai aceia care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.
Aurul si argintul, mestesugurile si talentul nu tin de nici o religie.
Mediocritatea nu cunoaşte nimic mai presus de ea însăşi, însă talentul recunoaşte instantaneu geniul.
Sa nu confundam omul destept cu omul de talent.
Talentul e o polita pe care natura o da omului de geniu si care de multe ori are scadenta foarte lunga...
Cand un om a dovedit ca are talent, ii ramane sa faca dovada ca stie sa-l foloseasca.
Talentul nu inseamna nimic. Conteaza doar curajul. Ai curajul sa-ti folosesti talentul cu care te-ai nascut?
Orice talent, care se bazeaza pe un dar cu desavarsire natural, ne pare a avea ceva magic.
Talentul se dezvoltă în singurătate, caracterul se formează în tumultul mulțimii.
(Torquato Tasso, 1807)
Talentul este la origine gratuit, un fel de nemeritata predestinare, intr-un cuvant, un har, independent de vointa si de obisnuitele treburi din viata.
Talentul nu există. Talentul înseamnă să dorești să faci ceva.
(Jacques Brel vorbește)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.