Cu foarte mult timp în urmă, o burgheză foarte bogată s-a gândit să construiască o biserică pe cheltuiala ei. Când biserica a fost zidită, a adăugat lucrării sale evlavioase dorința nebunească de a trăi cât va dura monumentul ei. Dumnezeu i-a ascultat dorința. Au trecut mai bine de trei secole de atunci, iar femeia încă trăia; dar decrepitudinea ei ajunsese într-un asemenea grad, încât nu mai vedea, nu mai auzea, nu se mai mișca, nici măcar nu mai respira. A fost întinsă într-un cufăr mare de stejar, lângă care un preot veghea constant. În fiecare an, la aniversarea întemeierii bisericii ei, un suflu de viață reînvia această perpetuă muribundă și își recăpăta suficientă putere pentru a întreba: „Biserica mea este încă în picioare?” La răspunsul afirmativ al preotului, ea suspina trist, spunând: „Mă rog lui Dumnezeu să fie distrusă din temelii! Aș putea să mor atunci...” Și recădea în imobilitatea ei.
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, Legendă populară culeasă de Léonie d'Aunet în Insula Falster, Danemarca)
© CCC
Toți oamenii sunt nebuni și cine nu vrea să vadă asta trebuie să stea în camera lui și să-și spargă oglinda.
© CCC
Nebunii din trecut sunt înțelepții din viitor.
© CCC
În mine sunt doi nebuni, știu, pentru că iubesc și pentru că spun asta în poezii melancolice.
© CCC
E plină lumea de nebuni,
Precum e marea de barbuni.
Pasiunile omului sunt doar mijloace pe care natura le folosește pentru a-și îndeplini planurile.
(Justine)
© CCC
Sunt cu siguranta nebun; iar daca nu sunt, atunci nici ceilalti nu ar trebui sa fie lasati in libertate.
Din cele doua tipuri de nebunie temporara, una duce la sinucidere, cealalta la casatorie.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.