Citate despre Arta

Clasicul este sănătate, romanticul, boală. (Cugetări în proză, 1870)

Prima conditie a demnitatii unui artist e aceea de a fi independent.

Eroul face ce poate. Alţii nu fac nici atât.

Singuratatea e poate o forta, dar desigur nu aduce fericirea.

Cine poartă în sine soarele şi viaţa nu va căuta lumina în altă parte...

Arhitectura, sculptura, pictura, muzica şi poezia pot fi pe drept numite lumina civilizației.

Din fericire, arta este un efort comunitar - o comunitate mică, dar selectă, care trăiește într-o lume spiritualizată care se străduiește să interpreteze războaiele și singurătățile cărnii. © CCC

Singura pornografie in arta e lipsa de talent.

Nimic nu este mai primejdios in arta decat sa fii modern. Esti amenintat sa te demodezi brusc.

Colaborarea intima intre artist si materialele folosite, precum si pasiunea care uneste bucuria meseriasului - cu elanul vizionarului, il duc pe rand la esentializare, la forma ideii in sine... Sculptorul trebuie sa isi puna spiritul in armonie cu spiritul materialului.

Fara de o adancire staruitoare in miscarile si framantarile sociale ale timpului, fara de o patrundere in tainuitele instincte ale neamului, fara de faurirea unor vederi largi despre viata si natura, fara de cunoasterea altor culturi din vremea noastra si din vremuri trecute, fata de care ne afirmam si ne cristalizam propriul spirit etnic-cultural, cum isi inchipuie artistii sa dea lumii o opera de arta, in care sa se concretizeze toate pornirile constiente si inconstiente ale unui om? Operele de arta…sa fie expresia unor personalitati care isi au constiinta cristalizata intr-o hotarata conceptie despre fiinta si rostul existentei, personalitati bogate in viata launtrica, in intrebari, in indoieli, in aventuri si ganduri.

Pe tărâmul artelor este cu neputință să desemnezi un creator ca fiind cel mai mare. Nici dintre muzicieni, nici dintre pictori ori sculptori, cu atât mai puțin dintre poeți nu poți alege unul singur, deoarece se găsesc oricând şi oriunde atâția care-l concurează la întâietate. Cu atât mai grea e selecția când e vorba de o opțiune personală. Şi mai spinoasă încă în cazul unui profesor de Literatură universală şi comparată, cum am fost eu şi care a vagabondat prin culturi şi epoci diverse, căutând, cântărind, alegând valori. Cum să nu rămâi copleşit de Homer şi tragicii greci (am scris o monografie despre Sofocle, dar îl prețuiam mult şi pe Eschil), cum să nu te înfioare poezia dantescă în plin Ev Mediu! Dar Renaşterea târzie şi titanii ei! Şi aşa mai departe. Şi doar în Europa! Astfel încât, nu mă pot mărgini la unul singur dintre poeți, deşi steaua mea fixă pe cerul poeziei rămâne Eminescu, pentru rațiunile explicate în toate cărțile mele despre el. Cu Shakespeare am păstrat cea mai respectuoasă intimitate, intrând în cele mai mărunte detalii ale textelor sale, prin confruntarea cu traducerile româneşti, pe vremea când eram şi redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA). De altfel, inițierea în analiza „marelui Will" am primit-o de la marele meu dascăl, Dragoş Protopopescu, cel mai de seamă shakespearolog romăn, în neuitatele sale seminarii din vremea studenţiei. Am tradus şi câteva sonete, am scris despre ele, demonstrând platonismul inspirației, atât de la modă în epocă. Lucrarea de licență, susținută cu prof. Leon Levițchi, i-am consacrat-o lui. Am scris şi despre câteva din tragediile lui, acea operă care însumează o viziune a întregii condiții umane şi care-şi păstrează până azi adevărul şi prospețimea. După el, vine Goethe, spiritul universal, neo-clasicul, de care de asemenea mă simt foarte legată şi de care m-am ocupat. Însă cum volumul englez al operelor complete shakespeariene şi numeroasele volume în germană ale lui Goethe sunt greu de transportat în vacanță, iau cu mine volume izolate din cei pe care îi simt mereu alături: Rilke, Mallarmé, Valéry. Dar nu lipsesc nici Hölderlin, John Keats sau Novalis. Vedeți, nu e doar unul! Poezia, ca și muzica şi rugăciunea, îmi sunt de nedespărțit, cuvântul şi sunetul fiind o adevărată hrană a omului lăuntric.

Toti oamenii au vazut aproape aceleasi lucruri, dar numai artistul stie sa le reinscrie in memoria lui.

Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari) Blaise Pascal Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.

Exista lucruri adanci, care in lumina artei pot fi intelese cu mult mai limpede decat in lumina stiintei. Se spune ca apa unor mari e mai stravezie in lumina lunii decat in lumina soarelui.

Când cineva îmi laudă libidinos o operă de artă nu o mai pot aprecia. Mi se pare că nu se poate aprecia o operă decât simpatizând-o. Lauda, critica ieftină și vulgară, dezgolirile nepricepute ale erudiților mi-o îndepărtează. Dușmănesc întotdeauna o pânză în fața căreia au exclamat alături de mine douăzeci de vizitatori: - Admirabil… Formidabil… Sublim!... Au mânjit-o. Comentariile și aprecierile m-au silit să reacționez involuntar. Încerc să nu mă arăt emoționat. Ceea ce dovedește pentru ceilalți că n-am gust artistic. În muzee, cu grupul, nu găsesc reculegerea necesară inițierii. Ci numai o dezgustătoare vulgaritate. Un simptom al democratizării. (Itinerar italian)

Adevaratele poezii incep acolo unde se incheie pe hartie.

Arta este creatie in bucurie. Cand orice muritor va dobandi constiinta unui artist, fata lumii se va schimba.

Cred că producerea de imagini, așa cum fac eu, este practic doar o chestiune de a dori tot atât de mult să o faci bine. © CCC