Cred ca nu exista om care sa vrea sa-si schimbe cu adevarat si in intregime esenta, cu indiferent care alt om. Ne-ar placea sa avem trasaturile, prestanta, cultura, averea altuia. Dar nu radacinile, nu fiinta interioara, nu lucrul acela care e eul, un eu pe care il preferam, totusi, chiar daca il uram.
Rari sunt aceia care privesc cu propriii lor ochi si simt cu propria lor sensibilitate.
(Cum vad eu lumea)
© CCC
Inteligenta este aceea care trebuie sa desavarseasca opera intuitiei.
Sa fii cinstit cu tine insuti. Un examen implacabil al constiintei ne obliga sa sfasiem chiar prejudecatile cele mai tenace, cele care sunt mai aproape de noi…
Cand te afli prea aproape de un munte, nu-i vezi inaltimea.
Sănătatea e la fel de molipsitoare ca şi boala.
A fi intr-adevar ceva inseamna implicit a valora ceva.
Sa incercam a fi noi insine…Sa avem sinceritatea si firescul propriilor noastre idei, sentimente, e ceea ce se poate oricand.
Daca tu insuti ai un fond, atunci lumea intreaga castiga pentru tine un fond.
Numai o catastrofa generala a globului ar putea sa stinghereasca stiintele, artele si sa ingroape sub ruinele ei numele oamenilor celebri care le-au cultivat cu succes. Lumina spiritului poate sa-si schimbe climatul, dar ea e la fel de nepieritoare ca lumina soarelui.
Oamenii sunt in asa fel facuti, incat nu numai ca prezinta la fiecare pas diversitati ireductibile, dar si instinctele lor cele mai adanci ii imping, in mod irezistibil, sa-si traiasca viata in chip diferit, adica fiecare in felul sau.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.