Oamenii nu numai ca uita binefacerile si insultele, dar ajung sa-i urasca pe cei care le-au facut binele si sa-i ierte pe cei ce i-au jignit, recunostinta si razbunarea parandu-li-se, deopotriva, forme greu suportabile ale sclaviei.
Nu exista prosti mai daunatori decat cei care cred că au duh.
Ne place sa ne laudam cu defecte opuse acelora pe care le avem: cei slabi sustin ca sunt incapatanati.
Oamenii si problemele au fiecare punctul lor de perspectiva; pe unii, spre a-i judeca bine, trebuie sa-i privesti de aproape, altii pot fi mai exact apreciati de la distanta.
Aceia care se consacra in prea mare masura lucrurilor marunte, devin neputinciosi fata de cele insemnate.
Plangem nenorocirile dusmanilor nostri mai degraba din orgoliu decat din bunatate; spre a-i face sa simta ca stam deasupra lor, le dam semne de mila.
Orice prost poate face o regulă, şi orice prost o va respecta.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.