Există două feluri de statornicie în iubire: unul provine din faptul că găsim necontenit, în persoana pe care o iubim, noi temeiuri de a o iubi, și altul din faptul că ne facem o cinste din a fi statornici.
Nu exista prosti mai daunatori decat cei care cred că au duh.
Nimic nu dam cu mai multa darnicie ca sfaturile noastre.
Niciodata nu suntem nici atat de fericiti, nici atat de nefericiti pe cat ne inchipuim.
Arhitectura este o arta, un fenomen emotional, in afara problemelor de constructie si dincolo de ele. Exista unele lucruri frumoase care pastreaza mai multa stralucire cand raman imperfecte decat cand sunt desavarsite.
Valoarea suprema a omului consta in a face fara martori ceea ce ar fi capabil sa faca in fata tuturora.
Marea mangaiere a mediocrilor este ca geniul insusi e muritor.
Ma tin de cuvant si nu mi-l incalc niciodata, oricare ar putea fi urmarile fagaduintelor mele: mi-am facut din aceasta o lege a intregii mele vieti.
In imprejurari importante nu trebuie atat sa cauti din rasputeri ocaziile, cat sa le folosesti pe cele care se ivesc.
In gelozie, exista mai mult amor-propriu decat iubire.
© CCC
Graba cu care ne achitam de obligatii este, oarecum, o forma a nerecunostintei.
Iubim intotdeauna pe cei care ne admira; dar nu iubim intotdeauna pe cei pe care ii admiram.
Ii iertam adesea pe cei care ne plictisesc, dar nu-i iertam niciodata pe cei plictisiti de noi.
Dragostea e asemenea febrei; pe amandoua nu le putem stapani nici nu putem limita durata sau intensitatea lor.
Spiritele mediocre condamna tot ceea ce le depaseste intelepciunea.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.