Citate de Ileana Vulpescu

Suntem cei mai buni judecători ai operelor altora. (Mica vânzătoare de proză) © CCC

Eu zic ca vorbele nu sunt suficiente. Totul este prin comportament sa dovedesti cuiva ca-l iubesti. E foarte usor sa spui cuvinte. De multe ori, se spun cu sinceritate si corespund unui adevar, dar consider ca nu este neaparat nevoie sa-i spui cuiva ca sa simta celalalt ca-l iubesti. Cred ca sunt lucruri mult mai graitoare prin comportamentul omului decat prin expresii verbale.

La-nceput ai să-l urăşti, ai să-l scoţi din rîndul oamenilor, pe urmă, are să-ţi devină indiferent şi n-ai să mai cheltuieşti nici un sentiment pe el, şi mai pe urmă, ai să te uiţi la el cum de fapt trebuie să ne uităm la fiecare semen al nostru cînd începem să-l considerăm prin prisma unui singur sentiment: înţelegerea.

Uite-aşa ţi se face dor de moarte. Ca să nu mai vezi, să nu mai auzi.

Mă uit la filme. Îmi plac, în special, filmele despre trecut. Prefer filmele englezeşti şi, mai ales, ecranizări după cărţi. Sunt foarte bine făcute şi mă transpun într-o altă epocă, deoarece de-a noastră sunt sătulă.

Inteligenta omului intelept consta in aceea ca nu ii judeca pe ceilalti; ii lasa sa se judece ei insisi, si el doar citeste si inregistreaza verdictul lor.

Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa.

Nu e drept să prețuiești forța mai mult decât judecata sănătoasă. (Elegii)

În fruntea bucatelor nu te pot împinge decât orgoliul şi datul din coate.

Dacă nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul cui mi-a făcut rău, consider că iert.

Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face. Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.

Depinde cât sunt de potriviţi doi oameni în concepţii, în gusturi, câtă toleranţă au, contează foarte mult principiile, felul în care reuşeşti să comunici şi după ce marea flacără a iubirii nu mai este ce-a fost. Aşa cum există prietenii care durează o viaţă, tot aşa există şi căsătorii care durează o viaţă. Acum, concepţia este că, dacă a trecut marea iubire, divorţăm. Găsim alta.

Votez întotdeauna din moment ce am acest drept. Dacă nu-ţi place niciun candidat, anulează-ţi votul, dar arată că ai o atitudine civică. Dacă stai acasă, n-ai niciun drept să te plângi!

Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Doua ganduri sa nu te paraseasca niciodata: acela de a-ti imbogati mintea si sufletul si acela ca suntem trecatori in lume.

Se spune că ochii care nu se văd se uită. E drept, și așa se întâmplă cel mai adesea. Dar cineva, cu-o memorie care nu lasă rănile să se-nchidă, spusese că distanța stinge focul mic, în timp ce-l întețește pe cel mare.

Si binele ti se intoarce pe lumea asta si raul: cand nu te astepti si de la cine nu te astepti.

Judeca un om mai degraba dupa intrebarile sale, decat dupa raspunsurile sale.

Un om părăsit, de obicei îl urăşte pe cel care-a provocat despărţirea şi-i află tot felul de lipsuri, de micimi de suflet şi se-nvinuieşte că s-a-nşelat asupra acelui partener dezertor.