În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal.
Mai mult decât plictisită,
Tristă.
Mai mult decât tristă,
Nefericită.
Mai mult decât nefericită,
În suferință.
Mai mult decât în suferință,
Abandonată.
Mai mult decât abandonată,
Singură pe lume.
Mai mult decât singură pe lume,
Exilată.
Mai mult decât exilată,
Fără viață.
Mai mult decât fără viață,
Uitată.
(Calmantul (Le Calmant), în revista 391, n°4, Barcelona, 1917)
© CCC