Citate cu tagul "ploaie"

Mi-ar plăcea foarte mult această critică a poeziei: poezia este inutilă ca ploaia.

(Uz intern, 1951)

© CCC

Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul și frunzele, lăsând în spate doar copacii. Cred că am ajuns să cunosc prea bine toamna.

Când Dumnezeu vorbește prin soare, prin ploaie, prin cutremure, prin pâine, prin Evanghelie, prin pace – e semn de dragoste din partea Lui.

Ploaie deasă,

o zi cu Muntele Fuji nevăzut:

atât de încântător.

© CCC

Ca un zâmbet al cerului, razele soarelui se revărsară deodată printre nori, inundând pădurea întunecată cu o adevărată ploaie de lumină, înveselind frunzişul verde, îmbrăcându­l în aur pe cel îngălbenit şi căzut şi sclipind pe trunchiurile cenuşii ale bătrânilor copaci. Tot ce fusese până atunci cufundat în umbră, era acum plin de strălucire. Albia pârâiaşului putea fi urmărită după scânteierea lui veselă până departe în inima misterioasă a pădurii, care ascundea acum numai bucurie.

(Litera stacojie)

Îmi place verbul a simți: a simți zgomotul valurilor mării, a simți un miros, a simți sunetul ploii care te stropește pe față, a simți pixul cum așterne gândul pe o foaie goală, a simți mirosul ființei iubite, a-i simți vocea și privirea. A simți e un verb emotiv, care te unește cu cine te simte.

Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea,
Ci ca o boală de sfârşit de veac,
Care-şi găseşte-n sine izbăvirea
Şi nicidecum la voia vreunui leac.

Mi-e greu să-ţi spun acestea între două
Neaşteptate crize de tăceri,
Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă,
Ci agonia zborului de ieri;

Aşa încât, nu înceta să tremuri
Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit,
Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri,
De frica unui ţipăt ascuţit

Care va fi şi ultimul, pesemne,
După atât de multe amânări
Şi-n intervalul arderii solemne,
Topi-ne-vom ca două lumânări.

(Căderea iubirii)

E atâta ură

Strânsă între noi,

Sunt atâtea ziduri,

Sunt atâtea ploi.

Sunt atâtea visuri

Care ne-au minţit

Şi-o atât de rece

Lamă de cuţit.

Tu mai treci prin rouă,

Eu mai dau prin gropi

Şi-s aceleaşi urme

Sub aceiaşi plopi.

Dar e-atâta ură

Dincolo de drum

Cât s-ajungă toate

Pulbere şi scrum.

Eu mai vin pe-acasă,

Tu mai plângi un an

Şi-s atâtea vorbe

Aruncate-n van.

Sunt atâtea lanţuri

Sunt atâtea chei –

Ce mai pot să-ţi dărui,

Ce mai poţi să-mi iei?

(Cântec de dragoste)

După trei zile, o ploaie, un oaspete şi o femeie sunt foarte incomode.

Proverb latin

Ploaia udă pinul, norii negri se întețesc.

Vântul îi scutură florile delicate.

O barză singuratică, iubitoare de liniște,

Se oprește acolo, fără a zbura mai departe.

(Pinul și barza)

© CCC Copyright 2021