Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatînd o serie de calități și defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămîi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflînd cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau mediocră, avînd surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, pînă cînd într-o zi simți că, mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care abia-l știi numai tu. Bătaia de inimă pe care ți-o dă acest secret te face să respiri adînc propriul tău suflet, în care au apărut arome mai misterioase decît cele aduse de sevele pămîntului. Întinzi brațele spre primavara lor. Iubești. Și femeia demult cunoscută îți apare nouă, din clipa în care ai întîlnit-o. Te miri că n-ai vazut de atunci ceea ce abia descoperi într-o evidentă edenică. E o mirare intensă ca geniul, oricît ar fi de plat ceea ce-i urmează. Secunda acestei mirări hrănește cu luceferi pe poeți și cu cea mai virulentă toxină pe oamenii obișnuiți.
(Lorelei)
Se intampla uneori ca o femeie sa-i ascunda unui barbat toata pasiunea pe care o simte pentru el, in vreme ce, la randul sau, barbatul se preface ca are pentru ea toata pasiunea pe care n-o simte.
(Caracterele - Despre femei)
Nu regret nimic din viata mea, cu excepția a ceea ce nu am facut.
© CCC
O fată trebuie să fie două lucruri: stilata și minunata.
© CCC
Natura iti oferă fața pe care o ai la douăzeci de ani; depinde de tine ce fata vei merita la cincizeci de ani.
© CCC
Una dintre satisfactiile cele mai adevarate ale barbatului este atunci cand femeia pe care a dorit-o cu pasiune si care i s-a refuzat cu incapatanare inceteaza sa mai fie frumoasa.
© CCC
Unei femei singure toată lumea-i aduce aminte că este disponibilă şi este, fizic, mereu.
Frumusetea feminina e o neincetata creatie, o neincetata revolutie in jurul unui defect (adeseori imaginar) care face ca intreaga faptura sa se roteasca in directia cerului.
Femeia iartă orice, în afară de indiferență.
Proverb englez
© CCC
Femeile vor cu orice pret ca barbatii sa renunte la cele trei atribute prin care sunt definiti: emotionalitatea restrictiva, inhibitia afectiunii si preocuparea pentru succes. Ele vor iubire. Dar, culmea, sunt atrase exact de cei care corespund atributelor de mai sus. S-ar indragosti ele, oare, de barbati sensibili si emotivi, mangaietori si plini de tandrete ca o mama si neanimati de ambitii de ascensiune sociala?”
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.