Depinde cât sunt de potriviţi doi oameni în concepţii, în gusturi, câtă toleranţă au, contează foarte mult principiile, felul în care reuşeşti să comunici şi după ce marea flacără a iubirii nu mai este ce-a fost. Aşa cum există prietenii care durează o viaţă, tot aşa există şi căsătorii care durează o viaţă. Acum, concepţia este că, dacă a trecut marea iubire, divorţăm. Găsim alta.
Când începe să-ţi fie teamă de semeni şi când trebuie să-ţi cântărești fiecare cuvânt - fiindcă marea primejdie o reprezintă cuvintele, primejdie mai mare şi decât faptele - chiar dacă eşti tânăr, bucuria vieţii - dacă există - se-ntunecă.
Dar dacă e vorba să generalizăm, să ştii că te-nşeli asupra ţăranilor: nimeni nu e mai selectiv, mai exigent şi mai circumspect în relaţiile cu oamenii decît ţăranul. Nu dă buzna cu prietenia peste nimeni şi mai ales peste cine nu-i de-o seamă cu el. Pe ţăran nu-l onorezi tu cu prietenia, te onorează el pe tine, după ce te-a cîntărit pe balanţă de bijutier.
Femeilor care n-au facut altceva decât să își păstreze frumusețea unui trup pe care n-au vrut să-l deformeze cu maternitatea le reproșez inutilitatea, vidul.
Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori echivalate prin procedeul "mai iei de ici, mai pui colea": inteligenţa şi bunătatea.
Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.
In viata, repetabila e numai durerea, numai ea are editii mereu adaugite si imbunatatite!
Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.
(Îndemn la luptă)
Tine minte ce-ti spun eu: daca poporul asta va fi candva sters de pe harta, nu va fi nici fiindca l-ar ocupa rusii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolenta, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepasare si din complicitatile interne oferite oricarui inamic.
Uite-aşa ţi se face dor de moarte. Ca să nu mai vezi, să nu mai auzi.
E multă lume care spune “eu aşa ceva n-aş putea face”, când i se relatează anumite situaţii în care te poate pune viaţa.
Adevaratul intelectual este un om senin, nepartinitor, tolerant, un om dispus sa discute, sa polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se tine strâns de principiile logicii si ale adevarului si care nu tine sa aiba dreptate în afara lor.
Anul 1990 a fost cel mai urât an din viaţa mea. Am văzut atâta lume care şi-a întors cojocul pe dos, atâta lume care a făcut pe victima fără să fi fost. Nu accept că ai fost în Comitetul Central, dar spui că ai fost victimă a comunismului.
Mai întâi trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci.