Viata fiecarui om este un intreg sistem de atitudini, de aprobari si dezaprobari, de dorinte si de repulsii…Ceea ce face necesara o atitudine este judecata de valoare, care intotdeauna implica o indicatie, un postulat, un ordin, fie ca indeamna, fie ca opreste.
De cînd m-am despărţit de tine, consider bărbaţii posibili în viaţa mea ca pe-o excursie, ca pe-o vacanţă. O excursie, o vacanţă pot fi frumoase, de neuitat „ca tine, Pavele”, dar nu sunt un stîlp pe care să-ţi sprijini existenţa.
În lume, numai vârstele omului se schimbă, restul se fardează.
Când ajungi la cheremul oamenilor îţi vine să-ţi iei câmpii.
Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.
În fruntea bucatelor nu te pot împinge decât orgoliul şi datul din coate.
Atata vreme cat firea omului nu se schimba, nici o invatatura nu poate face lumea mai buna.
La orice trebuie să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni.
Mă uit la filme. Îmi plac, în special, filmele despre trecut. Prefer filmele englezeşti şi, mai ales, ecranizări după cărţi. Sunt foarte bine făcute şi mă transpun într-o altă epocă, deoarece de-a noastră sunt sătulă.
Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori echivalate prin procedeul "mai iei de ici, mai pui colea": inteligenţa şi bunătatea.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.