Citate de Hippolyte Taine

Nu exista dificultate derivand din relatiile intre oameni, care sa poata rezista unirii si cooperarii internationale.

Cu altii numai impreuna poti infrunta primejdiile toate.

Un caracter e firesc atunci cand se afla in acord cu sine insusi.

Societatea va atinge gradul de civilizatie pe care, mai mult sau mai putin obscur, si-l propune umanitatea, cand fiecare om va trai mai bine, nu numai din punctul de vedere al propriei sale vieti, ci si din punctul de vedere al vietii comune, cand cele doua efecte simultane ale progresului ce se socoteau contrarii, vor fi in realitate, inseparabile: dezvoltarea vietii individuale si dezvoltarea vietii sociale.

Viitorul nu spera nimic de la om, daca munceste doar pentru propria sa viata si nu pentru eternitate.

Un om cu judecata trebuie sa-si alunge din suflet tot ce nu poate fi de folos nici altora, nici lui. Nu ne aflam oare pe acest pamant in primul rand pentru a ne face folositori si apoi pentru a fi fericiti?

Ne studiem trei saptamani, ne iubim trei luni, ne certam trei ani, ne toleram treizeci de ani, si copiii o iau de la capat. © CCC

Intreaga societate se considera oprimata atunci cand unul singur dintre membrii ei este oprimat. Si oprimat se va socoti fiecare individ atunci cand intreaga societate este oprimata.

Nimeni n-are dreptul sa impuna altuia placerea si caracterul lui, nimeni n-are datoria sa-si imprumute de la altul caracterul si placerea.

Nesiguranta, greutatile vietii, temerea vaga de nefericiri neprevazute indeamna pe oameni sa se apropie tot mai mult intre ei, sa se aseze umar la umar, ca astfel sa fie mai tari si mai pregatiti in lupta pentru existenta. Nimic nu ne strange laolalta, nimic nu ne face mai prieteni si mai solidari ca amintirea unui vrajmas comun, la loviturile caruia suntem expusi deopotriva.

Ce e lumea si ce forta o mana?...aceasta forta e pasiunea si interesul.

Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul; cine traieste numai pentru el, acela traieste numai pe jumatate.

Solidaritatea inseamna mai intai recunoasterea necesitatii unor scopuri carora oricine trebuie sa le inchine credinta si munca sa, gata sa infrunte orice primejdie si sa primeasca asupra-si orice suferinta.

Omul fara societate nu inseamna nimic. Cine dintre voi ar sti ceea ce stie, daca mii si mii de oameni nu ar fi lucrat, nu ar fi suferit, pentru a cuceri bucatica cu bucatica aceasta stiinta care va e predata astazi asa de usor si de darnic? Cate jertfe, stralucite sau necunoscute, reprezinta cea mai mica dintre aceste descoperiri, care, din viata primitiva, grosolana si primejdioasa a vechilor rase, au dat la iveala aceasta civilizatie minunata care subordoneaza fortele naturii nevoilor, vointelor, si adesea fanteziei noastre.

In strafundul fiecarei bucurii e si melancolie.

Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.

Viata noastra este legata de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uita numai la dansul si care aduce toate lucrurile spre interesul lui; trebuie sa traiesti si pentru altul, daca vrei sa traiesti pentru tine.

Cand trecem de la un sentiment la altul, o facem de obicei fara sa stim de ce, manati de cele mai usoare pricini; sufletul e schimbator si de zece ori pe zi acelasi om se dezminte si nu se mai recunoaste. Gresim cand ne inchipuim ca un erou e intotdeauna eroic, iar un poltron, intotdeauna las. Insusirile si defectele noastre nu sunt stari sufletesti continue, ci foarte frecvente; iar caracterul nostru e ceea ce suntem cea mai mare parte din vreme.

Marea problema a spiritului uman, orice drum ar lua, e pretutindeni cunoasterea legilor si cauzelor; nu e multumit cat timp n-a descoperit in noianul de evenimente razlete, fortele permanente si generatoare care provoaca si reinnoiesc invalmaseala schimbatoare din jurul lui. Vrea sa atinga cele doua sau trei pasiuni eterne ce stapanesc omul, cele cateva facultati primordiale care compun rasa, cele cateva circumstante generale care modeleaza societatea si secolul.

Ma simt solidar cu toate generatiile care m-au precedat in viata si care au lucrat pentru mine. Nu pot sa fac nimic ca sa le marturisesc recunostinta mea si sa ma achit fata de ele; nimic decat sa fac pentru oamenii care ma inconjoara si pentru cei care vor veni dupa mine ceea ce acele generatii au facut pentru mine; a contribui cu partea mea de lucru, a adauga micul meu graunte, cu un cuvant, a face putinul bine de care sunt capabil.