Citate despre Teatru

De indata ce intru in teatru, ma simt in siguranta. Iubesc publicul, iubesc oamenii, si joc pentru a le face placere. © CCC

Odată am plâns la sfârşitul vacanţei de iarnă şi am spus că eu nu mai vreau la şcoală, vreau la teatru. Iar tata m-a înţeles şi cu înţelepciunea sa caracteristică mi-a spus: „Da’ tată, dar e ruşine să te duci la teatru dacă tu nu termini şcoala. Aşa că hai să terminăm şcoala cu bine şi pe urmă te duci la teatru!“. M-a convins şi aşa a fost. Pentru că mi-aţi amintit de acea perioadă vă spun sincer că mi-aş dori să văd din nou în jurul meu eleganţă, bun-gust, politeţe, respect faţă de ceilalţi şi decenţă.

Imi stiu intotdeauna replicile. Vivien Leigh © CCC

Mie, oricum, scena mi-a dat posibilitatea să exist în toată puterea mea. Scena m-a transformat într-un fel de… ca să mă exprim foarte la îndemână, burlan, un instrument prin are circulă un şuvoi de energie, care altfel nu ştiu pe unde ar fi scăpat. Pentru că în momentul în care nu mai curge nimic prin el, rămâne gol, gol, gol. Şi fiecare premieră eşti aşa: gol.

Sir Laurence Olivier este cel mai mare actor pe care l-am cunoscut vreodata. © CCC

Doamne, sunt atat de recunoscatoare ca inca sunt iubita. © CCC

Vanitoasa, rasfatata, aroganta... Toate aceste calificative, desigur, se aplica personajului. Dar ea da dovada de curaj si determinare si de aceea, cred, ca multe femei trebuie sa o admire in secret - chiar daca putem accepta cu greu numeroasele sale defecte. (Vivien Leigh despre Scarlett, revista Studio, noiembrie 1991) © CCC

A nu merge la teatru este ca şi cum ţi-ai face toaleta fără oglindă. (Aforisme)

Teatrul este viață. Mai puțin momentele ei de plictiseală. © CCC

Viaţa de actor este o viaţă foarte complexă, treci prin foarte multe stări şi trăiri la fiecare spectacol. Este acea viaţă de damnat care nu ştie decât să ardă pentru scenă. Menirea teatrului este una civilizatoare, formatoare. Teatrul pune întotdeauna probleme de rezolvat, cum ar fi laşitatea, minciuna, trădarea, lipsa de nobleţe, mila, înţelegerea, dărnicia. Teatrul e un curăţător de nemernicii ca şi filosofia, ca şi religia. Prin adevărul pe care l-am trait prin rol nu trişez, am trăit intens viaţa unui personaj pe care îl dăruiesc publicului, transmit trăire adevărată. Am intrat în pielea personajelor mele întotdeauna.

"Draguta" este unul dintre cele doua cuvinte din limba noastra pe care il urasc cel mai mult (impreuna cu "frumoasa"). La scoala, aveam mereu parte de el. © CCC

Am fost binecuvantată cu o copilărie frumoasă ca-n poveşti, cu servitori, jucării, ieşiri la teatru şi cinematograf, păstrez şi acum imaginea mărgelelor preţioase ale mamei şi a fracului impecabil pe care îl purta tata când plecau la bal… Îmi amintesc că la 6 ani m-au dus părinţii prima dată la teatru, la Teatrul Naţional – o splendoare de teatru, o bijuterie care a ars în ultima zi a războiului -, cred că frumuseţea acelui spectacol, dar şi a celorlalte pe care le-am văzut mai apoi m-au motivat în alegerea mea. Cum ajungeam acasă improvizam scenete, pentru că aveam o imaginaţie de neoprit. Mi-am dorit să fiu şi eu acolo sus pe scenă.

Ceea ce oamenii doresc cu adevărat în teatru este implicarea fanteziei și nu a realității. © CCC

Cele mai fericite momente sunt acelea din repetiţii, când începe să se coacă personajul. Când premiera a avut loc şi s-a tras cortina şi te dezbraci de personaj şi intri în hainele tale nu eşti fericit. Deloc. Cred că arareori un actor care şi-a făcut treaba cum trebuie pleacă fericit acasă după premieră.

Ceea ce m-a făcut sa urc pe scenă şi sa intru în arena, nu a fost lipsa de curaj, a fost o lipsă totală de ambiţie.

Eu fac piese si sotia mea, scene. © CCC

Nu obişnuiesc să regret personaje, nici jucate, nici nejucate. Cred că scenariile cele mai solid construite sunt cele care încap pe mana unui talent regizoral solid construit. Şi invers.

Iti amintesti pasajul in care Scarlett se bucura ca mama ei este moarta si nu poate vedea ce a devenit? Ei bine, Scarlett, sunt eu! © CCC

Într-un interviu am fost întrebat: Ce îţi place mai mult la Octavian Cotescu? Vali Seciu, am răspuns. Minţeam. Un pic.

Pusa in scena, Coliba Unchiului Tom a facut sa planga multi proprietari de sclavi, care s-au induiosat atata timp cat a durat reprezentatia si care dupa spectacol si-au pastrat moravurile, obiceiurile si ideile proprii asupra negrilor.