Citate de Olga Tudorache

Eroină: o fată cu care poţi trăi o viaţă fericită ideală - în carte.

Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta faţă de interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil.

Ulysse a fost intotdeauna cu mult mai viu decat Homer.

Sir Laurence Olivier este cel mai mare actor pe care l-am cunoscut vreodata. © CCC

Teatru: Am visat dintotdeauna la el si acum, spre marea mea bucurie, sunt pe scena in fiecare seara. (Sylvie Vartan de la A la Z: T de la Teatru) © CCC

Am putut să fac asta, am avut puterea să mă identific cu atâtea alte multe caractere fie bune, fie rele. Am reuşit acest proces de detaşare a fiinţei mele de viaţa mea şi de a păşi cu curaj şi adevăr în alte vieţi şi de a le trăi convingător zeci de ani pe scenă în teatrul meu Naţional.

Mie, oricum, scena mi-a dat posibilitatea să exist în toată puterea mea. Scena m-a transformat într-un fel de… ca să mă exprim foarte la îndemână, burlan, un instrument prin are circulă un şuvoi de energie, care altfel nu ştiu pe unde ar fi scăpat. Pentru că în momentul în care nu mai curge nimic prin el, rămâne gol, gol, gol. Şi fiecare premieră eşti aşa: gol.

Succesele cele mari le-am avut in viata, nu pe scena.

Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.

Nu obişnuiesc să regret personaje, nici jucate, nici nejucate. Cred că scenariile cele mai solid construite sunt cele care încap pe mana unui talent regizoral solid construit. Şi invers.

Iti amintesti pasajul in care Scarlett se bucura ca mama ei este moarta si nu poate vedea ce a devenit? Ei bine, Scarlett, sunt eu! © CCC

Meseria de actor reprezinta viata noastra. Si eu, si sotul meu am avut parte de o meserie grea, in sensul rolurilor imense pe care le-am jucat cu o mare raspundere de fiecare data. Fiecare spectacol l-am considerat ca o premiera, atat de mult ne preocupa. Daca aveam spectacol intr-o seara, nu ne duceam linistiti la ora spectacolului, cu vreo doua zile inainte incepeam sa ne pregatim. Nu mai vorbesc de repetitiile grele, noptile nedormite cu gandul la rol, la ce trebuie facut. In vremurile trecute se respecta mai mult aceasta meserie. Teatrul National era intr-adevar prima scena a tarii, cu spectacole splendide, de mare succes, cu mari valori, cu salile pline, ceea ce nu mai exista astăzi.

Satisfactiile ori vin la timp, ori vin degeaba.

Teatrul a fost intotdeauna o scoala pentru tineri, pentru oamenii pe jumatate cultivati si pentru femei, adica pentru cei care, posedand inca deprinderea de a se insela sau de a se lasa inselati, sunt accesibili iluziei si fortei de sugestie a autorului.

Autorul care ne-a creat, vii, nu a mai vrut apoi, sau nu a mai putut să ne aducă în lumea artei. Şi s-a comis, aşa, un adevărat delict pentru că cine are norocul să se nască personaj viu, poate să rîdă şi de moarte! Nu mai moare! Va muri omul, scriitorul, instrumentul creaţiei; creatura lui nu mai moare! Şi pentru a trăi etern, nu are nici măcar nevoie de daruri extraordinare, ori de vreo minune. Cine a fost Sancho Panza? Cine a fost Don Abbondio? Şi totuşi trăiesc veşnic, pentru că germenii vieţii lor au avut norocul să afle un teren fecund, o fantezie care a ştiut să-i crească, să-i alimenteze, să-i facă să trăiască etern. (Șase personaje în căutarea unui autor)

Imi stiu intotdeauna replicile. Vivien Leigh © CCC

E mai usor sa construiesti un teatru decat sa gasesti actori buni.

Viaţa de actor este o viaţă foarte complexă, treci prin foarte multe stări şi trăiri la fiecare spectacol. Este acea viaţă de damnat care nu ştie decât să ardă pentru scenă. Menirea teatrului este una civilizatoare, formatoare. Teatrul pune întotdeauna probleme de rezolvat, cum ar fi laşitatea, minciuna, trădarea, lipsa de nobleţe, mila, înţelegerea, dărnicia. Teatrul e un curăţător de nemernicii ca şi filosofia, ca şi religia. Prin adevărul pe care l-am trait prin rol nu trişez, am trăit intens viaţa unui personaj pe care îl dăruiesc publicului, transmit trăire adevărată. Am intrat în pielea personajelor mele întotdeauna.

Uneori, adevarul replicilor pe care le spun ma sperie. Dar trebuie ca aceasta frica sa nu transpara niciodată. Aceasta este minunata disciplina a teatrului. Iubesc teatrul pentru aceasta disciplina, pentru ca, in afara lui, eu nu sunt disciplinata. Sunt impulsiva. © CCC

Cînd un personaj s-a născut, îşi dobîndeşte totodată o asemenea independenţă, chiar şi faţă de propriul său autor, încît poate fi imaginat de alţii în multe şi diverse posturi la care autorul nici nu s-a gîndit; poate să dobîndească uneori chiar şi o semnificaţie pe care autorul nici n-a visat să i-o dea! (Șase personaje în căutarea unui autor)