Citate de Olga Tudorache

De indata ce intru in teatru, ma simt in siguranta. Iubesc publicul, iubesc oamenii, si joc pentru a le face placere. © CCC

Vanitoasa, rasfatata, aroganta... Toate aceste calificative, desigur, se aplica personajului. Dar ea da dovada de curaj si determinare si de aceea, cred, ca multe femei trebuie sa o admire in secret - chiar daca putem accepta cu greu numeroasele sale defecte. (Vivien Leigh despre Scarlett, revista Studio, noiembrie 1991) © CCC

In Franta, Ionesco este jucat in doua sau trei teatre si in douasprezece milioane de case.

Ceea ce oamenii doresc cu adevărat în teatru este implicarea fanteziei și nu a realității. © CCC

Eu fac piese si sotia mea, scene. © CCC

Ceea ce m-a făcut sa urc pe scenă şi sa intru în arena, nu a fost lipsa de curaj, a fost o lipsă totală de ambiţie.

Imi stiu intotdeauna replicile. Vivien Leigh © CCC

Într-un interviu am fost întrebat: Ce îţi place mai mult la Octavian Cotescu? Vali Seciu, am răspuns. Minţeam. Un pic.

Viaţa de actor este o viaţă foarte complexă, treci prin foarte multe stări şi trăiri la fiecare spectacol. Este acea viaţă de damnat care nu ştie decât să ardă pentru scenă. Menirea teatrului este una civilizatoare, formatoare. Teatrul pune întotdeauna probleme de rezolvat, cum ar fi laşitatea, minciuna, trădarea, lipsa de nobleţe, mila, înţelegerea, dărnicia. Teatrul e un curăţător de nemernicii ca şi filosofia, ca şi religia. Prin adevărul pe care l-am trait prin rol nu trişez, am trăit intens viaţa unui personaj pe care îl dăruiesc publicului, transmit trăire adevărată. Am intrat în pielea personajelor mele întotdeauna.

Ulysse a fost intotdeauna cu mult mai viu decat Homer.

Mie, oricum, scena mi-a dat posibilitatea să exist în toată puterea mea. Scena m-a transformat într-un fel de… ca să mă exprim foarte la îndemână, burlan, un instrument prin are circulă un şuvoi de energie, care altfel nu ştiu pe unde ar fi scăpat. Pentru că în momentul în care nu mai curge nimic prin el, rămâne gol, gol, gol. Şi fiecare premieră eşti aşa: gol.

Autorul care ne-a creat, vii, nu a mai vrut apoi, sau nu a mai putut să ne aducă în lumea artei. Şi s-a comis, aşa, un adevărat delict pentru că cine are norocul să se nască personaj viu, poate să rîdă şi de moarte! Nu mai moare! Va muri omul, scriitorul, instrumentul creaţiei; creatura lui nu mai moare! Şi pentru a trăi etern, nu are nici măcar nevoie de daruri extraordinare, ori de vreo minune. Cine a fost Sancho Panza? Cine a fost Don Abbondio? Şi totuşi trăiesc veşnic, pentru că germenii vieţii lor au avut norocul să afle un teren fecund, o fantezie care a ştiut să-i crească, să-i alimenteze, să-i facă să trăiască etern. (Șase personaje în căutarea unui autor)

Am putut să fac asta, am avut puterea să mă identific cu atâtea alte multe caractere fie bune, fie rele. Am reuşit acest proces de detaşare a fiinţei mele de viaţa mea şi de a păşi cu curaj şi adevăr în alte vieţi şi de a le trăi convingător zeci de ani pe scenă în teatrul meu Naţional.

Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.

Nu rolul face personajul istoric, ci vocatia.

Iti amintesti pasajul in care Scarlett se bucura ca mama ei este moarta si nu poate vedea ce a devenit? Ei bine, Scarlett, sunt eu! © CCC

Odată am plâns la sfârşitul vacanţei de iarnă şi am spus că eu nu mai vreau la şcoală, vreau la teatru. Iar tata m-a înţeles şi cu înţelepciunea sa caracteristică mi-a spus: „Da’ tată, dar e ruşine să te duci la teatru dacă tu nu termini şcoala. Aşa că hai să terminăm şcoala cu bine şi pe urmă te duci la teatru!“. M-a convins şi aşa a fost. Pentru că mi-aţi amintit de acea perioadă vă spun sincer că mi-aş dori să văd din nou în jurul meu eleganţă, bun-gust, politeţe, respect faţă de ceilalţi şi decenţă.

Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta faţă de interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil.

Succesele cele mari le-am avut in viata, nu pe scena.

Sir Laurence Olivier este cel mai mare actor pe care l-am cunoscut vreodata. © CCC