Citate de Olga Tudorache

Teatru: Am visat dintotdeauna la el si acum, spre marea mea bucurie, sunt pe scena in fiecare seara. (Sylvie Vartan de la A la Z: T de la Teatru) © CCC

Eroină: o fată cu care poţi trăi o viaţă fericită ideală - în carte.

Ulysse a fost intotdeauna cu mult mai viu decat Homer.

Mie, oricum, scena mi-a dat posibilitatea să exist în toată puterea mea. Scena m-a transformat într-un fel de… ca să mă exprim foarte la îndemână, burlan, un instrument prin are circulă un şuvoi de energie, care altfel nu ştiu pe unde ar fi scăpat. Pentru că în momentul în care nu mai curge nimic prin el, rămâne gol, gol, gol. Şi fiecare premieră eşti aşa: gol.

Ceea ce oamenii doresc cu adevărat în teatru este implicarea fanteziei și nu a realității. © CCC

Sir Laurence Olivier este cel mai mare actor pe care l-am cunoscut vreodata. © CCC

Nu obişnuiesc să regret personaje, nici jucate, nici nejucate. Cred că scenariile cele mai solid construite sunt cele care încap pe mana unui talent regizoral solid construit. Şi invers.

Teatrul este viață. Mai puțin momentele ei de plictiseală. © CCC

Iti amintesti pasajul in care Scarlett se bucura ca mama ei este moarta si nu poate vedea ce a devenit? Ei bine, Scarlett, sunt eu! © CCC

Am putut să fac asta, am avut puterea să mă identific cu atâtea alte multe caractere fie bune, fie rele. Am reuşit acest proces de detaşare a fiinţei mele de viaţa mea şi de a păşi cu curaj şi adevăr în alte vieţi şi de a le trăi convingător zeci de ani pe scenă în teatrul meu Naţional.

Autorul care ne-a creat, vii, nu a mai vrut apoi, sau nu a mai putut să ne aducă în lumea artei. Şi s-a comis, aşa, un adevărat delict pentru că cine are norocul să se nască personaj viu, poate să rîdă şi de moarte! Nu mai moare! Va muri omul, scriitorul, instrumentul creaţiei; creatura lui nu mai moare! Şi pentru a trăi etern, nu are nici măcar nevoie de daruri extraordinare, ori de vreo minune. Cine a fost Sancho Panza? Cine a fost Don Abbondio? Şi totuşi trăiesc veşnic, pentru că germenii vieţii lor au avut norocul să afle un teren fecund, o fantezie care a ştiut să-i crească, să-i alimenteze, să-i facă să trăiască etern. (Șase personaje în căutarea unui autor)

Cele mai fericite momente sunt acelea din repetiţii, când începe să se coacă personajul. Când premiera a avut loc şi s-a tras cortina şi te dezbraci de personaj şi intri în hainele tale nu eşti fericit. Deloc. Cred că arareori un actor care şi-a făcut treaba cum trebuie pleacă fericit acasă după premieră.

Satisfactiile ori vin la timp, ori vin degeaba.

Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.

Cînd un personaj s-a născut, îşi dobîndeşte totodată o asemenea independenţă, chiar şi faţă de propriul său autor, încît poate fi imaginat de alţii în multe şi diverse posturi la care autorul nici nu s-a gîndit; poate să dobîndească uneori chiar şi o semnificaţie pe care autorul nici n-a visat să i-o dea! (Șase personaje în căutarea unui autor)

Te urci pe scenă, te arăţi în spatele unui personaj, al unui text şi capeţi forţă. Birlic! În viaţă era trist, n-avea haz, n-avea replică, stătea închis în cojiţa lui, dacă îl întâlneai la o petrecere nici nu-l vedeai, era absent. Aşa era şi Timică. George Constantin era un timid. Inaccesibili în viaţă, ciufuţi, morocănoşi, şterşi. Şi pe scenă…

Meseria de actor reprezinta viata noastra. Si eu, si sotul meu am avut parte de o meserie grea, in sensul rolurilor imense pe care le-am jucat cu o mare raspundere de fiecare data. Fiecare spectacol l-am considerat ca o premiera, atat de mult ne preocupa. Daca aveam spectacol intr-o seara, nu ne duceam linistiti la ora spectacolului, cu vreo doua zile inainte incepeam sa ne pregatim. Nu mai vorbesc de repetitiile grele, noptile nedormite cu gandul la rol, la ce trebuie facut. In vremurile trecute se respecta mai mult aceasta meserie. Teatrul National era intr-adevar prima scena a tarii, cu spectacole splendide, de mare succes, cu mari valori, cu salile pline, ceea ce nu mai exista astăzi.

Eu fac piese si sotia mea, scene. © CCC

Teatrul a fost intotdeauna o scoala pentru tineri, pentru oamenii pe jumatate cultivati si pentru femei, adica pentru cei care, posedand inca deprinderea de a se insela sau de a se lasa inselati, sunt accesibili iluziei si fortei de sugestie a autorului.

Imi stiu intotdeauna replicile. Vivien Leigh © CCC