Viaţa de actor este o viaţă foarte complexă, treci prin foarte multe stări şi trăiri la fiecare spectacol. Este acea viaţă de damnat care nu ştie decât să ardă pentru scenă. Menirea teatrului este una civilizatoare, formatoare. Teatrul pune întotdeauna probleme de rezolvat, cum ar fi laşitatea, minciuna, trădarea, lipsa de nobleţe, mila, înţelegerea, dărnicia. Teatrul e un curăţător de nemernicii ca şi filosofia, ca şi religia. Prin adevărul pe care l-am trait prin rol nu trişez, am trăit intens viaţa unui personaj pe care îl dăruiesc publicului, transmit trăire adevărată. Am intrat în pielea personajelor mele întotdeauna.
Cati din actorii care joaca pe Napoleon ar fi putut cuceri Europa, intr-adevar?
S-ar fi rostogolit pe cioburi de sticla, daca acest lucru ar fi ajutat-o in interpretarea sa.
© CCC
Actorii ar trebui trataţi ca nişte vaci proaste.
© CCC
Pentru ca ne expunem, trebuie sa fim denigrati.
© CCC
De indata ce intru in teatru, ma simt in siguranta. Iubesc publicul, iubesc oamenii, si joc pentru a le face placere.
© CCC
Atunci cand este pe ecran, nimeni nu-si poate lua ochii de la ea: pur si simplu, te hipnotizeaza.
© CCC
In voalurile lungi si negre, pe care le crea pentru ea Christian Dior, era stralucitoare, irezistibila, ca cel mai diabolic dintre ingeri.
(despre interpretarea lui Vivien Leigh a rolului Paola din Duelul ingerilor, 1955)
© CCC
Era la doar cateva secunde dupa ultima iesire din scena si era inca acolo... Tremura ca o frunza, buzele ii tremurau. M-a apucat de brat... si mi-a spus in soapta: “Am fost buna? Sunt nebuna sa joc asta?"
(despre Vivien Leigh si personajul Blanche din filmul Un tramvai numit dorinta)
© CCC