Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;
S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.
Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină.
Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.
Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;
Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.
Ea se uită... Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.
(Crăiasa din poveşti, 1876)
Cand spun ca bogatia mea este interioara, vreau sa spun ca banii mei sunt intr-un seif.
© CCC
Egalitatea nu există decât în matematică.
Citeste! Numai citind mereu, creierul tau va deveni un laborator nesfarsit de idei si imagini din care vei intocmi intelesul si filozofia vietii.
Dragostea este un vis şi o părere, o haină strălucită aşezată peste durere.
Intre caractere si inteligente n-ar trebui sa existe alegere. Inteligentele se gasesc foarte adesea, caracterele foarte rar.
Cele mai intelepte planuri neincoronate de succes se numesc nebunii.
Mulți lucrează, dar puțini gândesc.
Poezia - trandafirul ce creste, in potir de aur, sufletul frumos.
Cati oameni sunt intr-un singur om? Tot atatia cate stele sunt cuprinse intr-o picatura de roua sub cerul cel limpede al noptii.
Arta de a guverna e in Romania sinonima cu arta de a amagi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
Iubesc acest popor bun, bland, omenesc, pe spatele caruia diplomatii croiesc harti si razboaie, zugravesc imparatii despre care lui nici prin gand nu-i trece.
Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.