Tu ești în inima mea ca un dar
neașteptat și mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar și iar,
cu-aceeași nesecată desfătare.
Ești tainica-mi putere și mândrie,
de când te știu mi-i cerul mai aproape
și nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.
Tu mi-ai făcut tărâna mai ușoară
și inima așa de dulce, grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.
Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac,
și-adânci de-atuncea-s gândurile mele,
de aur glodul inimii, sărac.
Acestea toate să ți le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitorul meu, să te iubesc,
din darurile tale dându-ți dar.
(Daruri)
Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.
Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului.
Dragostea este un tiran ce nu cruta pe nimeni.
(Cidul)
© CCC
Nimic nu este mai important în viaţă decât iubirea!
Cine iubeşte, acela se şi teme; iubirea este un vas al suferinţei; în iubire îşi au rădăcina suferinţele; renunţă la ele şi trăieşte fericit.
Iubirea fără un pic de nebunie nu valorează nici cât o sardină!
Proverb spaniol
© CCC
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
(Curcubeu)
Am renuntat la marginitul Eu, nemarginindu-ma-n tine.
Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi.
(Nuntă în cer)
M-a privit mirată, iar eu mi-am dat seama deodată că iubisem toată viaţa mea această femeie!
(Maestrul și Margareta)
Orice iubeşti este centrul unui paradis.
(Scrieri)
M-ai intrebat candva de sfarsitul lumii si nu stiam ce sa-ti spun. Şi ai plecat inghesuita de sentimente la coltul unei intamplari inevitabile. Ştiam ca nu are nici un rost sa privesti lacrimile cerului pe fetele noastre, si nici fulgerele ce ne brazdau sperantele sau tunetele inimilor care incercau sa sfarme Clipa. Te-ai speriat de furtuna aceea sentimentala si ai tresarit incercand sa te reintorci calcand pe aceleasi flacari arzatoare din privirile iubirii noastre de altadata, nestiind ca acum te vor arde, fiindca era cu adevarat sfarsitul lumii...
De ce întreaga-mi iubire se-ntoarce dintr-odată
când mă simt trist și când te simt departe?
(Douăzeci de poeme de dragoste și un cântec de deznădejde)
Iubirea este un şir infinit de‑ntrebări, pe care facem echilibristica vieţii.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.