Denumim spiritul unui om modul lui obisnuit de a gandi. Exista in fiecare din noi o anumita deprindere care-l stapaneste, il sileste sa priveasca mai intai aici, apoi acolo, sa priveasca vreme indelungata sau putina vreme, repede sau incet, ii sugereaza imaginile, filozofia sau zeflemeaua, pentru ca necesitatea a devenit pentru ei caracter, vointa, gust.
Folosesc tot ce m-a învăţat Alfred Hitchcock în cariera mea de actor... Sunt foarte recunoscătoare pentru educaţia pe care mi-a dat-o în realizarea filmelor.
© CCC
Invatamantul este un lucru admirabil, dar e bine sa ne amintim din cand in cand ca nimic din ceea ce merita sa fie stiut nu poate fi predat.
Cand trecem de la un sentiment la altul, o facem de obicei fara sa stim de ce, manati de cele mai usoare pricini; sufletul e schimbator si de zece ori pe zi acelasi om se dezminte si nu se mai recunoaste. Gresim cand ne inchipuim ca un erou e intotdeauna eroic, iar un poltron, intotdeauna las. Insusirile si defectele noastre nu sunt stari sufletesti continue, ci foarte frecvente; iar caracterul nostru e ceea ce suntem cea mai mare parte din vreme.
Prin instruirea elevilor cum să învețe, să dezvețe și să reînvețe, o nouă și puternică dimensiune poate fi adăugată educației. Psihologul Herbert Gerjuoy de la Organizația de Cercetare a Resurselor Umane o formulează simplu: „
Noua educație trebuie să învețe individul cum să clasifice și să reclasifice informațiile, cum să le evalueze veridicitatea, cum să schimbe categoriile atunci când este necesar, cum să treacă de la concret la abstract și invers, cum să privească problemele dintr-o nouă direcție — cum să învețe singur. Analfabetul de mâine nu va fi omul care nu știe să citească, ci va fi omul care nu a învățat să învețe.”
(Puterea în mișcare, 1990)
© CCC
Găsesc televizorul foarte educaţional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc în cealaltă cameră şi citesc o carte.
Educația nu este rezultatul școlii, ci al câtorva virtuți pe care le porți în tine însuți.
(Doamna Parkington)
© CCC
Invatatorii si profesorii nu formează indivizi, ci doar specii.
Tot ceea ce se predă trebuie să fie de actualitate şi de folos real. Elevul trebuie să vadă că ceea ce învață nu provine din utopii sau din idei platonice, ci sunt lucruri care-l înconjură cu adevărat şi a căror cunoaştere aduce adevărate foloase pentru viață. Astfel, mintea se va apuca mai asiduu de lucru şi va distinge mai cu îngrijire.
(Marea didactică)
De educația poporului său depinde destinul unei țări.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.