În prezent trecem prin perioada nefastă a secolului al XIX-lea. Timp de zece ani, a existat un aparent declin al civilizației; Veneţia înlănțuită, Ungaria încătuşată, Polonia torturată, pedeapsa cu moartea peste tot.
(Fapte și vorbe)
© CCC
Hugo se referă aici la vremurile tulburi pe care Europa le traversa, el însuși fiind nevoit să plece în exil din Franța, timp de nouăsprezece ani, întorcându-se abia după abdicarea lui Napoleon al III-lea.
Mai bine o constiinta linistita decat un destin prosper. Prefer un somn bun decat un pat bun.
(Ruy Blas)
© CCC
Oh! Cât de adevărat, nu-i așa, că adevărata lumină, singura lumină este aceea pe care o avem în noi înșine!
(Scrisoare către Léonie d'Aunet)
© CCC
A se asemana nu inseamna a se identifica.
Cresterea intelectuala si morala nu este mai putin necesara decat bunastarea materiala. A sti, este o nevoie vitala, a gandi este o necesitate, adevarul este hrana, ca si painea. O minte nehranita cu stiinta si cu intelepciune, slabeste. Sa ne fie mila de spiritele infometate, cum ne e de trupurile nehranite. Daca exista ceva mai sfasietor decat un trup care se prapadeste din lipsa de paine, e un suflet care se stinge din lipsa de lumina.
Se poate rezista invaziei unei armate, dar nu si unei idei careia i-a sosit vremea.
E ciudat ce mult contribuie siguranta constiintei la siguranta izbanzii.
A iubi inseamna a actiona.
(Opere complete, 1970)
© CCC
Nu poate exista intr-o fiinta omeneasca nimic cu adevarat fara gres, si caracteristica instinctului e ca poate fi tulburat, pus pe un drum gresit si inselat. E caracteristica lui. Daca n-ar fi asa, instinctul ar fi mai presus decat inteligenta, si animalul ar sti mai mult decat omul.
Constiinta este un instrument de precizie de o sensibilitate extrema.
© CCC
Ce putina crezare dau eu sinceritatii sentimentelor pe care le afiseaza oamenii drept cauza a faptelor lor! Indivizii nu actioneaza prin ei insisi, ci dupa situatia in care se afla si care le ofera un anumit cliseu de atitudine conventionala.
Complimentul este ceva in genul unui sarut printr-un văl.
(Mizerabilii)
© CCC
Iubea cu toată pasiunea pentru că iubea cu ignoranță. Ea nu știa dacă este bine sau rău, util sau periculos, necesar sau mortal, etern sau temporar, permis sau interzis; ea iubea.
© CCC
A face oamenii sa rada inseamna a-i face sa uite. Ce binefacator pe pamant, un distribuitor al uitarii!
(Omul care rade)
© CCC
Nicio dorinta nu se indeplineste pe de-a-ntregul.
Nu există prefăcătorie care să poată ascunde multă vreme iubirea, acolo unde s-a încuibat, nici să o simuleze, acolo unde nu există.
Bucura-te de fiecare zi.
Ah, tristete! Ne petrecem jumatate din viata asteptandu-i pe cei pe care ii vom iubi si cealalta jumatate parasindu-i pe cei pe care ii iubim.
(Grămada de pietre)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.