A fi liber inseamna a dori ca lucrurile să se intample, nu asa cum iti place tie, ci asa cum se intampla.
sau
Nu pretinde ca lucrurile să se întâmple aşa cum doreşti tu, ci aşa cum se întâmplă şi vei prospera întotdeauna.
Epictet
Acest citat ar trebui legat de cel in care Epictet afirma faptul ca unele lucruri depind de noi, altele nu. A dori ca lucrurile să se intample așa cum iti place este ca si cum ai dori sa fii Dumnezeu pentru ca atunci poti sa doresti să schimbi legile naturii. Ințeleptul nu numai că acceptă ordinea lumii, dar o doreste. Astfel, el se integreaza in ordinea universală.
Pentru noi, oamenii, valoarea unui lucru creste in raport direct cu dificultatea de a-l dobandi.
Valoarea omului nu consta in ceea ce pare, ci in ceea ce este el.
Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Cu toate acestea, vreau sa spun: fiecare vede la celalalt numai atat cat este el insusi; caci el poate cuprinde si intelege numai in masura propriei sale inteligente. Daca acesta este de calitatea cea mai umila, atunci toate darurile spirituale, chiar si cele mai mari nu-si vor produce efectul asupra lui si el nu va observa la posesorul lor nimic, decat numai ceea ce-i mai josnic in individualitatea sa, deci numai slabiciunile si defectele sale de temperament si de caracter.
Inainte de a incepe o treaba, deapan-o mai intai cu de-amanuntul in gand.
Ispitele si incercarile sunt niste lupte: daca ai fost invins o data, de doua ori sau de mai multe ori, lupta din nou; va veni un timp cand vei castiga victoria.
Daca iei un rol peste puterile tale, ai sa-l joci rau; iar cel pe care l-ai fi putut juca bine, nejucat ramane.
Multumirea nu consta in multe averi, ci in putine nevoi.
Mai bine este ca, intemeiat pe adevar, sa invingi o parere, decat neintemeiat pe o parere sa te invinga adevarul… Cand cauti adevarul, se poate sa invingi toate cate ti se pun in cale; dar cand l-ai gasit, nimeni nu te mai poate invinge…adevarul triumfa prin puterea lui interna; puterea, prin aparenta ei externa.
Esti invincibil daca nu intri in lupte dincolo de sfera puterii tale.
Sa nu doresti ca lucrurile sa se petreaca asa cum vrei tu, ci asa cum sunt ele, si atunci viata ta va trece in liniste.
Nimeni dintre aceia pe care bogatia si onorurile îi asaza pe o treapta mai inalta, nu e mare. Atunci de ce pare mare? Pentru ca il masori impreuna cu piedestalul sau. Aceasta-i eroarea de care suferim, aceasta ne insala, ca nu apreciem pe nimeni dupa ceea ce este, ci îi adaugam cele ce-l impodobesc.
Tot reacţiune este şi obsesia fricosului şi repezirea viteazului; calitatea inimilor determină deosebirea.
(Cugetări)
Your living is determined not so much by what life brings to you as by the attitude you bring to life; not so much by what happens to you as by the way your mind looks at what happens.
Modul tau de viata nu este decis atat de mult de ceea ce iti ofera viata, cat de atitudinea pe care o ai in viata; nu atat de mult de ceea ce ti se intampla, cat de modul in care mintea ta analizeaza ceea ce se intampla.
John Homer Miller
In toate lucrurile, fa ce depinde de tine; iar pentru rest, fii hotarat si linistit.
Un obiect indiferent pana la un moment dat, poate capata deodata o valoare inestimabila in ochii nostri prin simplul fapt ca a trecut, in mod irevocabil, din puterea noastra in posesia altcuiva.
Nu vorbi mult de filosofie si teorii filosofice, ci tradu principiile tale in fapte.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.